Home Actualitate Reapariția lui Coldea: Se laudă că știe ce nu au dovedit americanii

Reapariția lui Coldea: Se laudă că știe ce nu au dovedit americanii

0

de Bogdan Tiberiu Iacob, preluare Inpolitics

Fostul șef al operativ al SRI, generalul locotenent Florian Coldea, a susținut zilele trecute un discurs la a cincea ediție a conferinței anuale „Security Challenges in the Balkans Region”, organizat de Universitatea de Vest din Timișoara și de New Strategy Center, după cum informează umbrela-strategica.ro. Prilej pentru general să informeze urbi et orbi că implicarea Rusiei în alegerile din SUA e un fapt dovedit și că China e o țară care trage foloase de pe urma nerespectării regulilor democrației și a drepturilor omului. Ceea ce înseamnă mult, cînd vine de la legendarul Florian Coldea.

Forumul a beneficiat de prezența oficialităților și reprezentanților mediilor academice din România, Italia, Austria, Germania, Franța, UK, Croația, Serbia, Slovenia, SUA, Bulgaria, care au vorbit despre securitatea europeană și alte provocări.
În discursul rostit într-o engleză căznită, dar la liber, Coldea a avertizat asupra pericolului dezvoltării tehnologiei mult mai mult de către sectorul privat decît de cel de stat, dar, mai ales, de cel al folosirii discreționare a tehnologiilor noi de către țări nedemocratice. Pentru a-și sublinia spusele, generalul nu a ezitat să dea ca sigură implicarea Rusiei în alegerile din SUA, subiect controversat în ultimii ani, dar nedovedit cu probe irefutabile pînă acum. Dar, poate știe Coldea ceva ce alții nu știu.

”Tehnologia modelează lumea noastră, cu un impact fără precedent. Sectorul privat e cel care dirijează dezvoltarea tehnologică și inovația globală și devine o mare provocare pentru state atunci cînd prioritățile și interesele (stat-privat n.n.) nu coincid” a spus generalul.

El a avertizat:
”Dezvoltarea tehnologică și incapacitatea statelor de a ține pasul cu ea creează vulnerabilități strategice. Țările lipsite de resursele necesare ținerii pasului devin și mai vulnerabile. Sectorul privat preia conducerea în dezvoltarea tehnologică grație resurselor financiare mai mari. IBM investește în cercetare mai mult decît Pentagonul, CIA ori FBI. Sectorul privat investește mult și e foarte inovativ, e normal, vorbim de beneficii. S-a dovedit că țările nu pot ține ritmul, nici măcar țările cele mai bogate ale lumii nu sunt în stare, iar țările sărace, lipsite de resurse, vor fi, hai să o spunem, ruinate, sau măcar grav afectate”.

”Tehnologiile digitale sunt folosite în egală măsură de statele democratice și de cele iliberale, iar autoritarismul digital influențează balanța globală de putere. Statelor iliberale și autoritariste le vine ușor să limiteze dezvoltarea tehnologică a sectorului privat, pentru că ele nu respectă valori democratice ori drepturi ale omului și folosesc tehnologia pentru a-și consolida puterea, a restricționa drepturi, a controla informația și a reprima vocile critice”.

Cum spuneam, afirmații spectaculoase cînd vin de la fostul șef operativ al SRI.

”Pe de altă parte, statele iliberale, autoritariste, autocrațiile se vor folosi de această tehnologie, ele au mai multe instrumente la îndemînă pentru a stopa evoluția tehnologică ori pentru a o folosi în beneficiul propriu. E ușor pentru China să blocheze aplicații noi pe piața ei, dar nu e la fel și pentru America ori Europa. Noi avem democrație, avem reguli pe care trebuie să le respectăm, iar ei nu. Iar din acest dispreț pentru reguli ei obțin un avantaj în utilizarea tehnologiei. Este dovedit că state precum Rusia și altele s-au implicat în alegerile din SUA folosind chiar platforme americane, folosind aceste vulnerabilități chiar împotriva statelor care le-au creat. Asta e treaba și cu China și cu alții” a mai spus Florian Coldea.
El a mai vorbit și despre problemele create de inteligența artificială, de 5G, de criptomonede, de dezinformări și de teoriile conspirației – inclusiv în contextul pandemiei -, dînd ca exemplu campania anti-vaccinare și concluzionînd, sec: ”În Balcani, noi cam avem tendința să dăm crezare teoriilor conspirației”.

Interesant e că la forum, generalul Coldea a fost prezentat permanent ca fiind în retragere(ret) și nu în rezervă(res), ceea ce ar fi în măsură să alimenteze zvonurile recente privind problemele sale de sănătate, dar surse din SRI au declarat pentru Inpolitics că trebuie să fie vorba de o eroare, generalul fiind încă rezervist. Sigur e un lucru: de la trecerea în rezervă, acum patru ani, fără a beneficia de o a patra stea de general, după cum remarcam la acea vreme, pînă azi Coldea nu a mai beneficiat de vreo avansare în rezervă din partea președintelui Klaus Iohannis.

Ad

Exit mobile version