Home Analize Răzbunarea marelui Polanski: J’accuse

Răzbunarea marelui Polanski: J’accuse

0

Cineastul franco-polonez Roman Polanski a fost recompensat vineri seară cu premiul Cesar pentru cel mai bun regizor pentru filmul său „J’accuse”, deşi el nu a participat la gală, transmite Agerpres.

Începutul celei de-a 45-a gale a premiilor Cesar a fost perturbată de protestele unor asociaţii feministe, care au criticat cele 12 nominalizări primite de filmul lui Polanski, inclusiv la categoria cel mai bun regizor.

Perspectiva unei ploi de recompense pentru cineastul în vârstă de 86 de ani era considerată inacceptabilă de o parte a opiniei publice şi de mişcările feministe, în contextul unei alte acuzaţii de viol lansate împotriva lui.

Ministrul francez al culturii, Franck Riester, declarase vineri postului France Info că premiul Cesar pentru cel mai bun regizor acordat lui Polanksi ar fi „un simbol negativ” în aceste vremuri de conştientizare a luptei împotriva violenţelor sexuale şi sexiste.

Dar a precizat că nu ar fi un inconvenient să i se acorde premiul Cesar pentru cel mai bun film, considerând că „J’accuse” este rezultatul unei echipe şi „nu vede niciun motiv pentru a fi penalizat colectivul după campania #MeToo.

Ad

Exit mobile version