Dan Barna și Dacian Cioloș administrează o lovitură usturătoare PNL, propunînd, azi, un acord de colaborare pentru o guvernare responsabilă, extrem de amplu și de precis, genul de mișcare politică ce vine, de regulă, din partea celui mai important partid de opoziție. Lăsați în ofsaid, liberalii contraatacă prompt – semn că au resimțit din plin afrontul – cu o lovitură sub centură, insinuînd că în spatele celor două partide s-ar putea afla forțe externe dubioase, scrie Inpolitics.
”România Unită – acord de colaborare pentru pregătirea unei guvernări responsabile pentru România în 2020” se intitulează propunerea USR-PLUS și se recomandă a fi ”o invitație la un dialog politic responsabil pentru a găsi soluții corecte în urma actului de guvernare eșuat al actualei majorități parlamentare și pentru pregătirea unei alternative viabile de guvernare în 2020”.
”E important ca forțele de bună credință din societate – politice, academice și societatea civilă – să se alăture unui astfel de proiect astfel încât să ne asigurăm că oferim electoratului cea mai bună opțiune” mai scriu semnatarii Barna și Cioloș.
Urmează o serie de propuneri concrete, precum reforma constituțională, anularea tuturor modificărilor aduse de actuala guvernare legilor justiției, eliminarea pensiilor speciale, reforma legislației privind serviciile de informații, ”pentru a le oferi rolul corect în societatea românească și a împiedica includerea lor în jocuri politicianiste”, investiții în agricultură, revitalizarea micilor fermieri, construirea de rețele de distribuție a alimentelor etc.
Extrem de interesant, Barna și Cioloș mai propun începerea exploatării depozitelor de gaz din Marea Neagră, precum și ”modernizarea și înzestrarea Armatei Române în conformitate cu angajamentele asumate/rezultate din calitatea de membru al NATO”.
Ambele poziții extrem de dragi americanilor, dar nu și Germaniei, spre exemplu, care militează pentru o armată europeană și pentru aducerea de gaze de la ruși.
Nici nu e de mirare că PNL, prin Raluca Turcan, a reacționat aproape instantaneu cu o postare pe Facebook în care aceasta susține că numai o guvernare de dreapta va salva România, speculînd breșa doctrinară din zidul USR-PLUS, partide care nu au o poziționare deloc limpede și se mîndresc cu asta. ”Un acord politic nu trebuie să înceapă cu negocieri de funcții, ci cu o discuție despre valori și obiective comune. Eu personal aș vrea să știu dacă discutăm despre o viitoare guvernare de dreapta, necontaminată de teme false și ferită de orice temeri cu privire la ce e de făcut” spune Turcan.
De-a dreptul exploziv, însă, e un paragraf de final, o veritabilă lovitură sub centură administrată USR-PLUS, prin care se insinuează că au orientări externe la fel de neclare ca și doctrinele:
”Nu în ultimul rând, cred că e important să știm dacă avem aceeași înțelegere asupra relațiilor externe, în sensul în care și colegii de la USR-PLUS sunt necondiționat în favoarea strângerii relațiilor atât în interiorul UE cât și cu SUA(s.n.), partenerul strategic al României”.