Război Turcia- Mareșalul Haftar

Turcia va riposta oricărui atac al forţelor mareşalului Khalifa Haftar după ce acesta le-a ordonat oamenilor săi să atace interesele turce în Libia, a anunţat duminică ministrul turc al Apărării, Hulusi Akar, relatează AFP.

”Va fi un preţ foarte mare de plătit pentru orice atitudine ostilă sau atac. Vom riposta în cel mai eficient şi ferm mod”, a declarat ministrul pentru agenţia de presă turcă Anadolu.

Mareşalul Khalifa Haftar a afirmat că va ataca interesele Turciei în Libia, acuzând Ankara că îi sprijină militar pe rivalii săi din Guvernul de uniune naţională (GNA) care a denunţat sâmbătă ameninţări „iresponsabile”.

După ce a suferit o înfrângere serioasă în cadrul ofensivei sale asupra capitalei Tripoli, omul forte din estul libian a ordonat forţelor sale să ia ca ţintă navele şi interesele Turciei, să interzică zborurile spre şi dinspre Turcia şi să îi aresteze pe cetăţenii turci din Libia, potrivit purtătorului său de cuvânt, generalul Ahmad al-Mesmari.

GNA, care controlează însă numai o parte a ţării, a promis că va garanta securitatea cetăţenilor străini, inclusiv a turcilor din Libia.

Trupele mareşalului Haftar, implicate de peste trei luni în cucerirea capitalei, acuză Turcia că sprijină GNA, recunoscut de comunitatea internaţională şi cu sediul la Tripoli.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Românii din regiunea Odesa: Zelenski ne-a mințit cu școlile in limba română

    Asociația „Basarabia” a Românilor din regiunea Odesa susține că...

    Trump: Nu mă interesează dacă fac crime de război in Iran

    Președintele american Donald Trump a afirmat luni că nu...

    Războiul din Iran lasă Ucraina fără muniție pentru apărarea aeriană

    Prelungirea războiului dus de SUA și Israel împotriva Iranului...

    Articole relationate

    Categorii populare