Home Dezvaluiri Război total în USR: Coalizarea epoleților și cum se fură un partid

Război total în USR: Coalizarea epoleților și cum se fură un partid

0

16 parlamentari şi lideri de filiale ai USR au semnat o screisoare în care contestă organizarea congresului de sâmbătă la care a fost desemnată noua conducere, ei susţinând că Biroul Naţional a făcut tot posibilul pentru a anula alegerile de la Bucureşti, în baza cărora Cristian Seidler ar fi câştigat „legitim şi curat” conducerea USR, şi a organizat alegeri paralele, nestatutare, fiind făcute multiple abuzuri. Ei îi cer lui Dan Barna, „preşedintele votat la un congres viciat”, să ia act de situaţia creaţă prin ilegalităţile pe care le-a girat sau chiar instrumentat şi să recunoască „criză de moralitate şi legitimitate de la vârful USR”, transmite News.ro.

Semnatarii scrisorii susţin că respectarea regulilor este un principiu fondator al USR şi începe în interiorul USR, iar dacă partidul este corupt din interior nu îşi poate îndeplini misiunea publică de a curăţa politica romanească şi că este de datoria lor să semnaleze public că regulile au fost încălcate în mod repetat de către Biroul Naţional al USR.

Ei mai spun că alegerile de delegaţi din 15 octombrie de la Bucureşti au fost statutare, dar rezultatul nu a convenit pentru că 58 din cei 63 de delegaţi îl susţineau pe Cristian Seidler. Cu acest rezultat la Bucureşti şi cu susţinerea din ţară (96 de delegaţi au lipsit sau şi-au anulat votul), Seidler ar fi câştigat preşedinţia USR din primul tur – legal, legitim şi curat, mai spun semnatarii documentului.

Documentul este semnat de: Lucian Stânciu-Viziteu – deputat şi preşedinte al filialei Bacău, Mihai Botez – deputat,  Lavinia Cosma – deputat, Cosette Chichirău -deputat, Cristi Ghica – senator, Ramona Dinu – senator, George Dirca – senator, Bogdan Rodeanu – deputat şi preşedinte al filialei Galaţi, Andrei Plujar – preşedinte al filialei Caraş-Severin, Nicuşor Lînă – preşedinte al filialei Teleorman, Cătălin Stancu, preşedinte al filialei Brăila, Ana Ciceala – consilier municipal, Cami Mahalean -preşedinte al filialei Deva, Cristina Coroblea, consilier local sector 5 , Mihăiţă Sava – preşedinte al filialei Buzău şi Gabriela Olar – preşedinte al USR Sălaj.

Fostul preşedinte al Uniunii Salvaţi România scrie duminică seară, pe Facebook, un nou mesaj în care contestă Congresul la care a fost aleasă noua conducere a formaţiunii, spunând că a plecat din partid crezând că lasă o organizaţie de oameni principiali, că i-a apreciat în special pe care care i-au spus în faţă că vor vota poziţionare faţă de referendumul pentru familie, că e o decizie de principiu pentru ei, iar acum este „şocat” să vadă că tocmai acele persoane nu reacţionează la abuz, la ilegalitate, la denaturarea scopurilor pentru care organizaţia s-a creat. El mai afirmă că, deşi nu mai este în USR, are o responsabilitate faţă de oamenii care au muncit pentru partid şi care îi spun că nu mai suportă nelegalitatea şi denaturarea scopurilor USR.

SCANDALUL DIN  USR VĂZUT DE CONTELE DE SAINT GERMAIN (preluare blog):

Când Uniunea Salvaţi Bucureştiul a făcut un scor neaşteptat de mare la alegerile locale pentru Primăria Capitalei am apreciat ciudăţenia ca fiind una benefică. Societatea civilă prindea glas nu la comandă superioară ci din propria ei devenire. Mi se părea că ne maturizăm ca popor.

 

Nicuşor Dan, un necunoscut mie până atunci, îmi era simpatic prin simplul fapt că făcuse Matematica şi fusese laureat de olimpiade internaţionale (ceea ce, credeţi-mă, nu e deloc puţin lucru).

Mai apoi însă, după rezultatul USB de la Bucureşti, piaţa ştirilor a fost invadată de ideea unui proiect pe cât de utopic pe atât de urât mirositor: transformarea în numai câteva luni a USB din asociaţie civică în partid, şi nu în orice fel de partid ci într-unul de acoperire naţională, care să schimbe cât ai pocni din degete ţara, clasa politică, societatea, în ceva de puritatea cristalului, de duritatea şi respectabilitatea diamantului.

V-am spus că ideea mi-a mirosit urât încă de la început. Duhnea a transpiraţie cazonă pe sub haine civile, a plan de fraierire generală a unei naţii, sub masca bunelor intenţii. A unui plan pus la cale în laboratoare conduse de creiere mustind de dispreţ faţă de specia umană, în general, care-i consideră pe români, în special, nişte cobai tocmai buni de sacrificat în experimente extreme.

După ce a scăzut zece procente în zece luni, partidul de laborator USR şi-a ales, ieri, un nou preşedinte. Aş fi putut căuta, pe net numele acestui nou preşedinte, dacă mi-aş fi propus să scriu un articol documentar. Nu mi-am propus însă asta ci am dorit doar să fac o introducere  pentru a vă readuce în atenţie ce scriam (aici) cu doar şase luni în urmă, compătimindu-l cu anticipaţie pe Nicuşor Dan pentru viitorul ce-l aştepta şi pe care i-l anunţam.

Iată principalele pasaje din articolul de acum şase luni:

3 mai 2017

Săracul Nicuşor Dan

[…]

Mai devreme sau mai târziu istoria îi pedepsește prin dădăceala ei repetitivă și usturătoare pe cei care îi nesocotesc lecțiile.

O mostră din această dădăceală ne este oferită chiar în prezent de evenimentele din USR.

S-a văzut de la început că USR este o construcție artificială. Că se încearcă, de către cineva cu patima grandorii, umflarea cu pompa a fragilei broscuțe USB și transformarea acesteia într-un soi de aerostat a cărui umbră să atingă întreaga țară. La vremea la care ideea transformării USB într-un partid național părea doar o ipoteză fantezistă, am atras atenția că aparatul de propagandă pus la dispoziția promovării ei mi se pare pe cât de suspect pe atât de grăitor. Faptul că tot arsenalul media recunoscut ca aparținând binomului SRI – DNA era angajat în acel efort de recomandare a unui NGO local drept o mare speranță națională, mi s-a părut unul dintre argumentele principale ale teoriei că eprubeta cu embrionul noului partid provenea din incubatoarele serviciilor secrete.

Ulterior, când proiectul acestui Făt – Frumos, care urma să crească în șase luni cât alții într-un întreg ciclu electoral, s-a pus în mișcare, am comentat ca fiind inevitabilă infiltrarea până la saturație a filialelor sale din țară cu acoperiți și descoperiți din toate structurile de intelligence ale țării.

Dilema mea nu era dacă USR va fi sau nu un partid al serviciilor secrete românești ci dacă șeful lui, Nicușor Dan, era sau nu omul acestor servicii.

Acum, după tot ce văd că i se întâmplă lui Nicușor Dan, înclin să cred că nu era.

Întâi de toate că, de îndată ce s-a pus problema organizării unui Congres al partidului, au început să apară în presă dezvăluiri despre finanțarea dubioasă a campaniei electorale, prin intermediul unor donații făcute în contul personal al lui Nicușor Dan. Mai mult decât atât, Parchetul General a început să investigheze cazul. Tot cu Nicușor Dan în prim plan. S-ar fi intâmplat aceste lucruri dacă Nicușor Dan ar fi fost sub protecția binomului? Puțin probabil.

Când i s-a sugerat să predea de bună voie partidul lui Dacian Cioloș, Nicușor Dan s-a făcut că nu înțelege. Supărare mare la pupitrul de comandă. Au fost demarate protestele din interiorul partidului. Cu vârf de lance Cristian Ghinea fost mare propagandist băsist la Dilema Veche, ministrul „zero” al fondurilor europene în guvernul Cioloș și, în prezent, deputat USR infiltrat cu talent în coasta lui Nicușor Dan înainte de alegerile parlamentare.

Iar în prezent la ce asistăm? La coalizarea epoleților din USR în jurul unui candidat surpriză la președinția partidului. Totul pentru ca partidul să fie smuls din mâinile naivului și idealistului Nicușor Dan, spre a fi livrat părinților săi chimici, SRI – DNA.

Săracul Nicușor Dan! Cum mai sprijinea el guvernul Cioloș, pretinzând că nu știe sub ce tutelă și auspicii fusese instalat și funcționa acel guvern.

Săracul Nicușor Dan! Cum sprijinea el justiția independentă din România, cea care acum îl strânge cu ușa să predea partidul în liniște, fără turbulențe.

Săracul Nicușor Dan. Cum s-a înconjurat el de oameni curați, neinfectați de virusul coruptei politici dâmbovițene. Și cum i-a făcut el deputați și senatori pe acești oportuniști de rit nou, nu doar cu afaceri, dar și cu uniforme ascunse.

Ce să-ți fac, dragă Nicușor, dacă te informezi numai de la Hotnews și ai televizorul blocat pe DIGI24?

În curând te vei trezi dizident în propriu tău partid. Apoi va trebui să constați că lupta cu sistemul nu o vei putea duce nici cu tefeliștii alături de care te-ai afișat, crezând că sunteți frați de idealuri, nici cu Clotilde sau alți habarniști cu care ai exasperat o țară întreagă.

În curând te vei trezi, dacă te vei mai trezi, într-o mare singurătate.

Săracul de tine!

Săracul Nicușor Dan!

***

Cam aşa se fură un partid de către hoţii profesionişti. Pe şest, în linişte, cu aparenţe de legalitate. Cu Congres, cu candidaţi, cu majorităţi indiscutabile. Şi cu bietul nucleu, probabil onest, probabil idealist, probabil bine intenţionat cu care Nicuşor Dan încercase să salveze, în vremurile sale de glorie, Bucureştiul, aruncat cu chicote de satisfacţie la coşul de gunoi al istoriei recente.

***

Dragă Nicuşor Dan, te-au făcut şi pe tine cum l-au făcut pe Crin Antonescu.

Consolează-te cu asta, dacă poţi!

Ad

Exit mobile version