Război între șeful deputaților PSD și șeful CJ Caraș Severin: Prăduiala fătălăului PSD-ist

Indicat drept lider al unui grup infracțional organizat care devalizează Banatul Montan, președintele Consiliului Județean Timiș îl acuză la rândul său, exact de același lucru, pe președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, scrie Express de Banat.

Dunca spune că nu conduce niciun grup infracțional organizat, ba dimpotrivă, el ar fi cel care a identificat grupul infracțional organizat care a vandalizat un județ întreg. „E bine să nu uitam că acest penibil PSD-ist, care aduce acuzații extrem de grave și mincinoase, deși nu a schimbat vreodată un singur cuvânt cu mine, e parte din această  bubă. Cu toate că e șef la Timiș, tot de prăduiala județului Caraș-Severin a beneficiat.  Altfel nu îmi explic de ce, în mod stupid și rușinos, a bătut treptele Gărzii  Forestiere cerând clemență de la inspectorii silvici. Și asta pentru că, firma la care avea interes, în mod nelegal și repetat, a furat lemn din pădurea țării, situată  exact în Carașul cel devalizat. Firma respectivă cu legături de rudenie la conducere cu fătălăul PSD-ist și-a pierdut definitiv atestatul de exploatare, iar încercările repetate de a drege busuiocul în instanță au rămas fără efect. Concluziile inspectorului silvic au rămas de nezdruncinat. Și de data aceasta grupul de care face vorbire dl PSD-ist s-a adaptat asemenea unei hidre care își pierde capul, dar pe loc îi  crește altul… O nouă firmă cu aceiași jucători a apărut și, culmea, chiar zilele trecut au fost găsiți în teren cu 1.100 metri cubi nepuși în valoare la o partidă de 3.000.”, a replicat Romeo Dunca.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare