Război între oamenii lui Bolojan cu concursuri trucate

Posturile din Direcţia Silvică Bihor se dau cu dedicaţie. Este acuzaţia primarului liberal din Dobreşti, Florin Copos, care face aceste afirmaţii în ciuda faptului că instituţia cu pricina este condusă de un coleg de-al său de partid, PNL-istul Teodor Suciu.Posturile din Direcţia Silvică Bihor se dau cu dedicaţie. Este acuzaţia primarului liberal din Dobreşti, Florin Copos, care face aceste afirmaţii în ciuda faptului că instituţia cu pricina este condusă de un coleg de-al său de partid, PNL-istul Teodor Suciu, transmite EBihoreanul.

PNL Bihor este condus de Ilie Bolojan, șeful CJ Bihor.

„Am aflat că trebuie să câştige candidatul din Aleşd pentru că aşa vrea primarul din Vârciorog, că este un băiat de la el din comună, care a fost la PSD şi a trecut la PNL, s-a implicat în campanie şi acum trebuie ajutat. Să-l ajute, dar nu cu concursuri dedicate”, zice Copos. „Nu sunt de-acord să se facă presiuni pe ceilalţi candidaţi, pentru pilele unui primar. Trebuia să-i lase să participe la concurs”, mai spune edilul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a intrerupt o rută cheie de aprovizionare cu gaze a Turciei

    Iranul a întrerupt livrările de gaze către Turcia în...

    Rusia mutare cheie pe piața agricolă/ Mâna dreaptă a lui Putin: Avem toți așii în mână

    Reprezentantul special al președintelui Rusiei pentru investiții și cooperare...

    Iranul taxează unele nave cu 2 milioane dolari pentru trecerea prin Strâmtoarea Hormuz

    Autoritățile iraniene au început să perceapă taxe de la...

    Rabinul Freund: Este timpul ca America să-și ceară în sfârșit scuze Serbiei pentru uciderea civililor în bombardamentele NATO din 1999

    Rabinul Michael Freund, fondatorul și președintele Societății Prieteniei Sârbo-Israeliene,...

    Severin: 43 de străzi în modernizare. Lucrările au fost reluate după sezonul rece

    Lucrările de modernizare a infrastructurii din Drobeta-Turnu Severin au...

    Vance ar putea fi negociatorul cu Iranul în Pakistan

    Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, JD Vance, ar putea...

    Un miliardar acaparează piața transporturilor maritime în plină criză Hormuz

    Miliardarul italian Gianluigi Aponte (cu o avere netă de...

    Comisia Europeană a renunțat la planul de interzicere a petrolului rusesc

    Comisia Europeană a amânat prezentarea anunțată a unui plan...

    Articole relationate

    Categorii populare