Home Actualitate Război în Coaliție pe 2 miliarde de euro pentru spitale. Voiculescu vrea...

Război în Coaliție pe 2 miliarde de euro pentru spitale. Voiculescu vrea să fie jucător

0

Înființarea Agenției Naționale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate a generat un nou scandal în Coaliție, după ce Ludovic Orban și apropiații său au criticat formula prezentă în PNRR. În replică, USR PLUS susține că totul este prevăzut în programul de guvernare, transmite Radio Europa libera.

Miza scandalului o constituie cine controlează investițiile din Sănătate prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Suma totală este de peste două miliarde de euro. Pe de o parte există un conflict între centru – Ministerul Sănătății, susținut de USR PLUS și teritoriu – liderii locali, sprijiniți de Ludovic Orban.

Surse din conducerea PNL au declarat pentru Europa Liberă că Ludovic Orban a fost primul care și-a exprimat nemulțumirea față de înființarea Agenției pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate.

„Nu există o decizie în Coaliție pentru acest subiect. Banii ar trebui să fie gestionați de autoritățile locale, nu de Ministerul Sănătății. Totul a fost făcut de Ghinea fără să ne anunțe”, a fost poziția lui Ludovic Orban, potrivit surselor citate. Mai mulți lideri liberali au fost de acord cu liderul PNL.

Surse guvernamentale au dezvăluit pentru Europa Liberă că propunerea a venit de la Ministerul Sănătății, condus de Ioana Mihăilă, o apropiată a lui Vlad Voiculescu. Ludovic Orban respinsese planul lui Voiculescu de a constitui un Fond de garantare la nivelul Ministerului Sănătății pentru construirea de spitale, lucru dezvăluit de Europa Liberă.

În Planul Național de Redresare și Reziliență scrie că absorbția fondurilor UE este frânată de capacitatea administrativă limitată în materie de pregătire și implementarea proiectelor de investiții.

„La nivelul Ministerului Sănătății nu există o evidență centralizată a situației fondului construit din sănătate și nici a investițiilor în infrastructură sau în dotări. Procesul de proiectare și construire a obiectivelor de investiții infrastructură medicală este unul complex, necesitând un management eficient, cu standarde clare de calitate și siguranță și cu încadrarea într-un timp rezonabil”, se arată în PNRR.

Noua Agenție ar trebui să se numească ANDIS: Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate și să fie în subordinea ministerului de resort.

În PNRR se prevede că Agenția urmează să fie înființată prin Ordonanță de Urgență, iar ANDIS va impune standarde de cost chiar și pentru autoritățile locale.

Conducerea agenției va fi compusă dintr-un președinte și un consiliu director și va avea în primul an de funcționare un număr de 52 de angajați, dintre care 25 vor fi preluați prin transferul integral al Direcției de Monitorizare Implementare Spitale Regionale, structură funcțională în prezent în cadrul Ministerului Sănătății, cu posibilitatea preluării ulterioare a anumitor funcționalități din alte servicii ale Ministerului Sănătății.

Ad

Exit mobile version