Home Dezvaluiri Război franco-american la București

Război franco-american la București

0

Două companii şi-au arătat interesul să înlocuiască elicopterele Puma ale Armatei române, vechi de peste 45 de ani: francezii de la Airbus şi americanii de la Bell Helicopter. Însă dacă pe de o parte Airbus vrea să producă integral elicopterele în fabrica sa de la Ghimbav, americanii propun doar fabricarea anumitor părţi ale elicopterelor Viper în România pe care apoi ţara noastră să le importe de la producătorul american.

CITIȚI ȘILUPTE DE CULISE ÎN ROMÂNIA între americani și francezi: Ambasadorul american și Bell Helicopter la Grindeanu, ministrul de externe francez la Juncker

Ambele companii luptă să obţină un contract cu Guvernul, iar decizia României, fiind una politică, trebuie să fie una cântărită bine, este de părere preşedintele American – Romanian Business Council (AMRO), Eric Stewart, invitat la Adevărul Live care a venit în România să facă lobby pentru Bell.

Airbus a amenințat că renunță la afacerile din România.

CITIȚI ȘIScandal între România şi Airbus

Oficialul, prezent săptămâna trecută în ţara noastră pentru discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis, dar şi cu prim-ministrul Sorin Grindeanu, ministrul Economiei Alexandru Petrescu şi alţi miniştri din Cabinet, a declarat că a fost impresionat de planul acestora şi de interesul pe care îl acordă nu numai în atragerea afacerilor americane, dar şi de atragerea mai multor afaceri în general. Potrivit lui, discuţiile cu oficialii români au vizat în mod specific domenii unde poate fi crescută cooperarea şi acesta consideră, din perspectiva sa, că unul dintre aceste domenii este apărarea.

„Am văzut o creştere la 2% din PIB a bugetului pentru Apărare, ceea ce va atrage mai multe companii de apărare şi mai mult interes, care vor rezulta în mai multe investiţii şi în mai multă tehnologie”, a spus el.

Stewart a precizat că printre aceste companii se regăseşte, desigur şi Bell Helicopter. Întrebat, în termeni de negociere, cât este politică şi cât este afaceri în discuţiile privind contractul de înlocuire a flotei de elicoptere, el a menţionat că este greu de determinat procentajul pentru fiecare. Dacă era o fabrică unde construiam rulmenţi cu bile de oţel nu ar fi fost o decizie politică, este o afacere comercială. Dar când implici apărarea, alegând între tehnologii europene şi americane, există o cantitate de politică implicată şi România trebuie să cântărească asta, a spus el conform Adevărul.

Ad

Exit mobile version