Home Analize Rareș Bogdan: Remanierea nu este pe ordinea de zi a ședinței PNL...

Rareș Bogdan: Remanierea nu este pe ordinea de zi a ședinței PNL de marți

0

Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat, luni, în emisiunea Talk News de la Profit TV, despre o remaniere în Guvern, că hotărârea o ia Biroul Executiv Naţional al PNL, care cuprinde 55 de oameni, şi care se întruneşte marți, la ora 14.00 ,nu are acest subiect pe ordinea de zi. El a ţinut să precizeze că ”remanierea vine la propunerea prim-ministrului, el este cel care hotărâşte şi care propune”, iar evaluarea miniştrilor este făcută tot de premier, potrivit Constituţiei”. Despre şedinţa coaliţiei, Rareş Bogdan a spus că ”a fost una benefică, pentru că a închis conflicte din teritoriu, a rezolvat problemele din interiorul coaliţiei şi a trasat prioritizări pe domenii”.

„Este pur şi simplu o discuţie firească, să vedem ce am realizat în trei luni, cum funcţionează realţia în teritoriu între PNL şi PSD şi pe fondul unei crize energetice. (..) Am discutat despre PNRR, avem 14 puncte care trebuie închise până pe 31 martie, pentru a primi o nouă tranşă din banii nerambursabili. Am discutat despre colaborarea din ministere şi atribuţiile secretarilor de stat atribuţii, de asemenea, despre cei 2,5% pentru apărare”, a spus europarlamentarul PNL, precizând că o altă discuţie s-a referit la banii europeni. Rareş Bogdan a precizat că ”evaluările, potrivit Constituţiei, le face prim-ministrul”. ”Premierul a avut acţiuni astăzi la bazele militare. (..) Nu putem face evaluări fără ca prim-ministrul să fie cel care îşi îşi exercită dreptul de veto, au fost discuţii normale, între parteneri de guvernare”, a arătat Bogdan, despre absenţa premierului la discuţiile din coaliţie. Întrebat dacă PNL îşi doreşte o remaniere, după informaţiile apărute în spaţiul public, potrivit cărora preşedintele PNL, Florin Cîţu, se gândeşte la o remaniere, europarlamentarul PNL a afirmat că ”hotărârea o ia Biroul Executiv Naţional al PNL, care cuprinde 55 de oameni, şi care se întruneşte mâine, la ora 14.00, însă acest subiect nu este pe ordinea de zi”. Rareş Bogdan a ţinut să precizeze că ”remanierea vine la propunerea prim-ministrului, el este cel care hotărâşte şi care propune”. ”Părerea mea este că, la trei luni de la preluarea guvernării, nu putem să creăm dezechilibre în cadrul unui Guvern”, a declarat Rareş Bogdan, arătând că preocupărire românilor sunt în acest moment legate de Ucraina, de facturile la gaze şi energie, preţurile la alimente. Rareş Bogdan a mai spus despre coaliţia de luni că ”şedinţa a fost una benefică, pentru că a închis conflicte din teritoriu, a rezolvat problemele din interiorul coaliţiei şi a trasat prioritizări pe domenii”. ”Cu toţii ne dorim performanţă, funcţionarea perfectă a coaliţei, a ministerelor”, a mai spus el.

Ad

Exit mobile version