Rareș Bogdan: Pe 5 octombrie vom dezbate în plenul Parlamentului European o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen

Datorită Grupurilor EPP și S&D, respectiv a Delegațiilor EPP (PNL /PMP/ UDMR, adică 14 eurodeputati), și S&D (PSD, 9 eurodeputati), pe 5 octombrie vom dezbate în plenul de la Strasbourg a Parlamentului European o rezoluție privind aderarea României și Bulgariei la Spațiul Schengen. Urgentarea procedurilor privind aderarea la Schengen a fost pusă pe ordinea de zi a plenului de președinta P.E., Roberta Metsola, în urma deciziei Conferinței Președinților. Motorul acestei decizii sunt EPP, cel mai mare grup politic (181 de deputați) și S&D (145 de deputați), dar avem și susținerea celorlalte două grupuri politice pro-europene. A existat o tentativă ca dezbaterea și rezoluția să se refere doar la Croația, având în vedere că România și Bulgaria au obținut deja în plen Rezoluții de susținere. EPP și S&D au reușit, însă, să-și impună punctul de vedere, împotriva opoziției grupurilor suveraniste, așadar dezbaterea va avea loc miercuri la prânz, iar votul va avea loc în al doilea plen din octombrie, programat intre 17 și 20, anunță europarlamentarul PNL Rareș Bogdan pe Facebook.

Manfred Weber, șef al EPP și al EPP Group, a participat azi la Conferința Președinților cu o strategie discutată ieri dimineață la ora 8 într-o întâlnire inițiată de el, la care am luat parte alături de Paolo Rangel, președintele Delegației EPP Portugalia și șef al Schengen Scrutiny Group, Andrey Kovatchev, președinte al Delegației EPP Bulgaria, Karlo Ressler, președinte al Delegației EPP Croația, secretarul general al EPP Simon Busuttil și Siegfrid Mureșan, vicepreședinte al EPP Group, mai spune Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Cum au făcut băncile din România profit de 3 miliarde de euro doar din dobânzi

    Băncile comerciale au încasat în primul semestru (S1) din...

    Dezastru la un hotel din Saturn: 55 de persoane asistate medical, 6 la spital

    Ministerul Sănătății a anunțat marți seara că monitorizează îndeaproape...

    Marocul nervos pe vizita anunțată a Regelui Spaniei la Ceuta: O PROVOCARE

    Marocul consideră vizita regelui spaniol Felipe al VI-lea la...

    Trump i-a enervat pe europeni după ce i-a invitat pe ruși la o reuniune financiară a G20

    Invitația ministrului rus de finanțe, Anton Siluanov, la o...

    Reuters: Rusia a blocat porturile ucrainiene

    Atacurile rusești din ultimele luni au blocat efectiv porturile...

    Se negociază o întâlnire Xi-Putin-Trump

    Liderii Rusiei, SUA și Chinei, Vladimir Putin, Donald Trump...

    Trump jr investeste in Polymarket

    Compania de investiții 1789 Capital, al cărei partener este...

    Articole relationate

    Categorii populare