Ziarul financiar a vorbit despre companii străine din România care au cifre de afaceri de 7 miliarde euro, 2 miliarde, 13 miliarde și plătesc impozit pe profit 0. Este inadmisibil acest lucru. Nu vreau să dau nume aici dar sunt și din domeniul bancar, energie și din domeniul serviciilor. Nu se poate să funcționezi în România cu o cifră de afaceri de miliarde de euro și să nu plătești impozit pe profit. In același timp există contribuabil aici si o să dau un exemplu cu acordul dumneavoastră. Nu o să dau din domeniul bancar cu toate că există o bancă din Cluj care a plătit impozit față de altele cu sediul în Viena sau Berlin care nu au plătit impozit. O să dau exemplu o companie privată condusă de un român. O companie românească cu cifra de afaceri de 1 miliard fără 8 milioane care a plătit impozit pe profit nici mai puțin de 268 de milioane euro. E vorba de o companie din Alba, a declarat marți prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan.
Dacă se poate să plătești la o cifră de afaceri de miliarde două sute de milioane impozit pe profit și să fii un contribuabil model înseamnă că toți care au afaceri în România trebuie să plătească un impozit și atunci am găsit o formulă care a fost propusă acum câteva luni la Brașov de un creator de brand românesc, Dan Ostahie. Companiile străine să plătească un minim de impozit. Dar și aici trebuie să fim extrem de atenți pentru că companii gen Ford sau Dacia care au indici de profit de până în 3-4% pot să oprească investițiile Deci investițiile trebuie extrase din cifra totală de afaceri din care se plătește respectivul respectivul procent. Asta arată că suntem cât se poate de raționali, a mai spus el.