Rareș Bogdan: Nu sunt mort. Sau tâmpit

Inspecția Judiciară, sesizată la începutul lunii martie de membrul CSM Andrea Chiș, a constatat că mai mulți politicieni, printre care premierul Florin Cîțu, vicepremierul Dan Barna, ministrul Justiției Stelian Ion și europarlamentarul Rareș Bogdan au afectat independența sistemului judiciar prin declarațiile făcute după clasarea dosarului 10 august.

Rareș Bogdan a reacționat:

„Constat cu uimire și amărăciune că, în legătură cu Dosarul “10 August”, sunt acuzat de părți din CSM ca știrbesc credibilitatea justiției și îi afectez independența. Asta deoarece am curajul să mă declar nemulțumit de unele soluții puse în dosar. Doamnelor și domnilor magistrați, respect haina dvs, admit că autoritatea de lucru judecat este precum definiției, dar nu sunt mort. Sau tâmpit. Deci pot să am păreri, căci sunt o ființa care gândește. Deci am. Credibilitatea justiției și independența ei sunt afectate de gândirea/practicile unei părți a ei (din fericire, actorii acestei reminiscențe sunt puțini).Credibilitatea Justitiei este subminată din interior, nu e opera mea sau a lui Florin Cîțu sau Stelian Ion, care veneau din Piața Victoriei, unde protestau împotriva OUG 13 și a terorizării magistraților taman la mine în emisiune! Și nu o data! Realizam prima și singura emisiune din prime-time in care campania “Fără penali” era asumată, criticam dur politicienii care atacau independența justiției și puneau România pe primele pagini ale ziarelor din toată lumea. Emisiunea mea a fost vârful de lance, nava-amiral a presei care apăra independența justiției, ne facem ca uităm? Și încă ceva: justiția trebuie să apere interesele poporului, iar acesta, pe 10 August, a fost umilit de jandarmi! Oamenii care criticau puterea au fost bătuți și gazați!! Mulți veneau de la mii de kilometri să-și apere țara din ghearele unor bolșevici care confiscau tot: Jandarmerie, justiție, resurse. NE FACEM CĂ UITĂM??

Fiat Justitia, dar să fie Justitie! Ce facem cu mii de magistrați onești care nu participă la jocuri bizare, hm? Și ei afectează credibilitatea Justiției!?”

Hot this week

Topics

Mai mult

    Air Serbia a ajuns la 40 de avioane și se extinde, TAROM are 12

    Directorul general al Air Serbia, Jirži Marek, a declarat...

    Dictatura lui Péter Magyar

    Pe 17 iulie, președintele ungar Tamás Szujok trebuie să...

    Dacă importăm mere din Polonia, le trimitem castraveți de la Matca

    În ultimii cinci ani, România şi-a triplat cantităţile de...

    Vance acuză Israelul

    Anumiți membri ai guvernului israelian au încercat să influențeze...

    Parlamentul israelian a votat extinderea controlului guvernului asupra presei

    Parlamentul israelian Knesset a adoptat astăzi reforme cuprinzătoare în...

    Bibi și-a anulat vizita in SUA fiindcă Trump nu a vrut o întâlnire cu el

    Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a anulat vizita planificată în...

    După ce s-a pupat cu Xi, Trump acuză China că l-a învins in alegerile prezidențiale din 2020

    China a încercat în repetate rânduri să influențeze rezultatele...

    Articole relationate

    Categorii populare