Rareş Bogdan, mesaj pentru Orban: Are şanse zero să se întoarcă la Palatul Victoria. Umblă aproape singur prin ţară deoarece nu are o echipă constituită

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a criticat dur declaraţia lui Ludovic Orban care a susţinut că cel care va câştiga şefia partidului la congresul din septembrie ar trebui să fie şi premier. Potrivit lui Bogdan, Orban este tot mai nervos căci simte că va pierde competiţia cu Florin Cîţu şi încearcă, prin astfel de declaraţii, să-i convingă pe liberalii din teritoriu că se va întoarce la Palatul Victoria.

„Observ o oarecare nervozitate a dlui Orban în ultimele zile, şi o creştere în intensitate a declaraţiilor după o perioadă scurtă de acalmie. Cred că ştiu motivul acestei nervozităţi. E din cauza a ceea ce se întâmplă în interiorul partidului unde tot mai multă lume se îndreaptă spre aripa reformatoare şi a faptului că umblă aproape singur prin ţară deoarece nu are o echipă constituită… şi vorbeşte de tot partidul. Deocamdată ştiu doar un singur lucru că premierul României este Florin Cîţu şi este un premier foarte bun pentru această perioadă, este pe modelul Mario Draghi al Italiei, un om care înţelege bine, foarte bine economia, care înţelege foarte bine jocul internaţional din punct de vedere economic şi care, pentru implementarea PNRR şi a marilor investiţii de care are nevoie România, în parteneriat cu UE, este cea mai potrivită persoană realmente, şi mai ştiu că premierul este desemnat de către preşedintele României, sigur, la propunerea partidului. Partidul a făcut o alegere care este una oportună (Florin Cîţu) şi dl Orban încearcă să se joace cu cuvintele pentru că ştie bine logica partidului şi speră să dea speranţă celor pe care îi vizitează că dânsul se va întoarce la Palatul Victoria. Îi spun cu toată prietenia că nu se va întoarce.”, a declarat Rareş Bogdan pentru Epoch Times.

Întrebat ce şanse are Ludovic Orban să redevină premier, Bogdan l-a creditat cu zero şanse. Cât despre şefia partidului, Rareş Bogdan a opinat că bătălia va fi câştigată de Florin Cîţu.

Să se întoarcă la Palatul Victoria, îi transmit că are şanse zero! A avut toate şansele din lume să stea cinci ani! A avut toate şansele din lume ca într-un an şi două luni de guvernare să facă tot ce e omeneşte posibil ca partidul să stea 9 ani la guvernare, nu cinci. Cum şi-a jucat şansele… sigur, a avut şi pandemia, a avut… dar eu cred că dacă discuta mai mult cu partidul, dacă avea o atitudine mai deschisă şi nu autocratică, lucrurile stăteau complet diferit, a susţinut europarlamentarul liberal.

Nu în ultimul rând, Bogdan l-a acuzat pe Ludovic Orban că s-a lăsat practic îmbătat de putere şi că nu s-a consultat cu partidul cât a fost premier.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Durov după scandalul Nvidia: Am primit „sute de „modele” foarte interesate”

    Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a numit „nedrept” faptul că...

    Premierul estonian: UE a căzut in „capcana” Rusiei

    Europa a căzut într-o „capcană” acceptând să discute arhitectura...

    Zelenski loveste școlile românești din regiunea Cernăuți

    Reforma învățământului din Ucraina, care va intra într-o nouă...

    Articole relationate

    Categorii populare