Home Analize Rareș Bogdan: M-aş bucura foarte mult ca consilierii generali USR coordonaţi de...

Rareș Bogdan: M-aş bucura foarte mult ca consilierii generali USR coordonaţi de către domnul Vlad Voiculescu să înţeleagă că atunci când se cer bani pentru spitalul de la Pipera trebuie să-i acorde.Vă spun şi ultima condiţie: Partidul Naţional Liberal ocupă 27% din fotoliile din Parlamentul României, partidul Uniunea Salvaţi România ocupă 15,5% din fotoliile din Parlamentul României. Potrivit protocolului la care dânşii fac referire, Partidul Naţional Liberal este cel care dă premierul

0

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că are la dispoziţie cercetări sociologice care arată că „prima opţiune a românilor” este coaliţia formată din PNL, USR şi UDMR. În acest context, Rareş Bogdan le transmite celor de la USR că îi aşteaptă să revină în coaliţia de dreapta, pentru ca guvernarea să continue sub conducerea lui Florin Cîţu.

„Sigur că prima noastră opţiune rămâne, indiscutabil, USR PLUS şi UDMR. Nu am ascuns că dorim refacerea coaliţiei, nu am ascuns că noi, încă de la început, am dorit această coaliţie votată de un număr extrem de mare de români, pentru care românii au ieşit în stradă, pentru care românii au făcut eforturi extraordinare, şi/au pus speranţe, să continue să implementeze reforme”, a declarat Rareş Bogdan, miercuri seară, într-o emisiune la Digi 24.  

El nu a dat detalii cu privire la discuţiile purtate miercuri de liderii PNL, USR şi UDMR.  

„A fost o discuţie care a depăşit faza unor simple tatonări. (…) S-a făcut un pas înainte spre rezolvarea acestei crize şi eu cred în continuare, şi v-o spun cu siguranţă, să ne uităm pe cercetările sociologice, vedem foarte clar că prima opţiune a românilor este pentru această coaliţie PNL-USR-UDMR”, a spus Rareş Bogdan.  

Rareş Bogdan a menţionat că îşi doreşte ca USR să revină în coaliţie, într-un guvern condus de Florin Cîţu.  

„Noi nu ne dorim altceva decât USR să dovedească responsabilitate (…) De asemenea, m-aş bucura foarte mult ca consilierii generali USR coordonaţi de către domnul Vlad Voiculescu să înţeleagă că atunci când se cer bani pentru spitalul de la Pipera trebuie să-i acorde.

Vă spun şi ultima condiţie: Partidul Naţional Liberal ocupă 27% din fotoliile din Parlamentul României, partidul Uniunea Salvaţi România ocupă 15,5% din fotoliile din Parlamentul României. Potrivit protocolului la care dânşii fac referire, Partidul Naţional Liberal este cel care dă premierul. Premierul, conform votului din (…) PNL este Florin Cîţu. Îi rog să se întoarcă la masă, să numească miniştri şi să continuăm guvernarea sub conducerea lui Florin Cîţu”, a adăugat Rareş Bogdan.

Ad

Exit mobile version