RAREȘ BOGDAN LINGE UNDE A SCUIPAT: Apară un cuțitar dublu condamnat de pe listele PNL

„Dacă la un moment unii au greșit în viață, nu înseamnă că trebuie să-i ținem la marginea societății. Trebuie să găsim formule să-i reintegrăm, și dacă ei s-au schimbat cu adevărat, și-au recunoscut greșelile și au ispășit pedepsele, e normal să le vedem evoluția. Dacă ne uităm la societăți mai evoluate, cum ar fi cea americană, sau cea franceză, veți vedea că oameni care au ajuns președinți sau premieri, nu au avut o tinerețe prea liniștită. Nu s-ar aplica acest lucru în cazul lui Dragnea, pentru că o altercație din tinerețe nu se compară cu încercarea de a nenoroci o țară”, a declarat prim vicepreședintele PNL Rareș Bogdan despre prezența pe listele PNL Timiș pentru Consiliul Județean a unui dublu condamnat penal, conform Press Alert.

Pe poziția a 12 a listei PNl pentru Consiliul Județean Timiș se află Călin Roman, fiul primarului din Deta. Acesta a fost numit secretar al TNL Timiș, în 2017, funcție din care s-a retras după doar câteva zile. În 2013, Călin Roman a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare și termen de încercare de șapte ani după un scandal petrecut într-un bar din centrul Detei,

În 2014, acesta a fost din nou trimis în judecată pentru deținerea ilegală a unei arme. Călin Roman a fost condamnat, în final, la doi ani și două luni de închisoare după ce i-au fost contopite ambele pedepse și a fost încarcerat în Penitenciarul Timișoara.

Acesta a devenit celebru după scandalurile monstru din Deta în care a fost implicat alături de fratele său mai mare, Bogdan. Primul incident s-a petrecut în 2011, când în noaptea de 23/24 iulie într-un bar din centrul Detei a izbucnit un scandal între gruparea lui Bogdan Roman şi cea a lui Ştefan Alexandru. În urma anchetei, procurorii au stabilit că fiul cel mare al primarului din Deta este cel care a lovit cu cuţitul, acesta fiind de altfel trimis în judecată şi pentru port de cuţit pe lângă ultraj contra bunelor moravuri şi loviri sau alte violenţe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Florentin Pandele argumentează de ce Voluntariul ar trebui să fie municipiu

    Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea...

    Senatoarea Horga: PSD minte

    PSD minte. O știm deja. A devenit un brand...

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Articole relationate

    Categorii populare