Rareș Bogdan: Dacă mergem pe liste comune cu PSD ridicăm alte forțe politice

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, vineri, că liberalii nu îi iubesc pe PSD-işti, nici aceştia pe ei, dar că în contextul actual, cu război în Ucraina, cu un conflict în Orientul Mijlociu, România are nevoie de stabilitate. El a adăugat că, dacă PNL merge pe liste comune cu social-democraţii, atunci ridică alte forţe politice.

”Oameni buni, nu cred că cineva mă poate bănui pe mine sau pe Alina Gorghiu, sau pe Nicoleta (Pauliuc – n.r.), sau pe dumneavoastră că îi iubiţi pe PSD-işti. Nu. Nu îi iubim pe PSD-işti, nici ei nu ne iubesc, staţi liniştiţi. Dar în contextul actual, cu 650 de kilometri de război şi cu o mişcare stranie în frontul din Ucraina, cu un război care stă să înceapă, cu un conflict groaznic în Orientul Mijlociu, cu Balcanii aproape în flăcări, cu tensiuni fără precedent sau de mult apuse, ziceam noi, din anii 90, România are nevoie de stabilitate. Nici PSD nu stă cu noi de drag, nici noi nu stăm cu PSD de drag. Dar să sperăm că stăm cu ei pe poziţii de egalitate doar la guvernare”, a declarat Rareş Bogdan, vineri, la întâlnirea femeilor liberale din Regiunea Sud. 

El a anunţat că PNL, dacă merge pe liste comune cu PSD la alegeri, atunci ridică alte forţe politice. 

”Pentru că aici bat la uşi deschise, ştiu clar că am fost printre… şi eu, şi Dan Motreanu, şi Alina, printre puţinii care am spus, folosind vechiul nostru slogan, vechea noastră butadă liberală a întemeietorilor PNL: Prin noi înşine. Noi trebuie să mergem prin noi înşine, să arătăm forţa pe care o avem şi după aceea să negociem. Pentru că dacă mergem pe liste comune, ridicăm alte forţe politice şi vor fi oameni care vor refuza să ne voteze. Trebuie să ne voteze liberalii şi cei care cred în dreapta, în primul şi în primul rând”, a explicat Rareş Bogdan.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump o întoarce ca la Ploiești cu finanțarea vaccinurilor

    Statele Unite vor negocia cu Alianța pentru Vaccinuri Gavi...

    Iranul a atacat baze americane din Kuweit și Bahrain după atacuri americane in Iran

    Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) din Iran a atacat...

    Miruță susține că nu îl demite pe șeful Statului Major al Armatei

    Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a declarat, într-un...

    Peste 13,6 milioane de euro pentru școlile din Mehedinți

    Astăzi, la sediul Consiliului Județean Mehedinți, în prezența directorului...

    Ministrul de externe moldovean: Aș vota la referendum unirea cu România

    Ministrul moldovean de Externe, Mihai Popșoi, a declarat că,...

    Rubio: Negociem cu Mojtaba Khamenei

    Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, este în...

    Articole relationate

    Categorii populare