Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan acuză OMW Petrom că împiedică România să devină un jucător pentru furnizarea de gaze în regiune.
”În acest moment, OMW Petrom folosește tot felul de tertipuri. Pe de o parte, vrea să fenteze statul român la încasările bugetare sau să eludeze un regulament european. Pe de altă parte, vrea să oprească posibilitatea ca România să devină furnizor de gaze în regiune pentru că, după cum știți, noi extragem zilnic 25 milioane de metri cubi. Din subteran, unde am înmagazinat peste 3,5 miliarde de metri cubi, mai avem posibilitatea să extragem între 22 și 28 de milioane de metri cubi, deci suficient pentru consumul național, respectiv instituțional și companii.”, a declarat Rareș Bogdan.
”Ce putem face prin Netpun Deep, acolo de unde am cumpărat de la Exon cu 1 miliard 60 de milioane investițiile pe care Exon le-a făcut, urmând ca în următorii 3 ani, 3 ani și jumătate, să mai investim Romgaz 50%, OMW Petrom 50% încă 3-3,5 miliarde astfel încât România să poată extrage zilnic încă între 100-130 de milioane de metri cubi pe zi. România va deveni jucător regional Și OMW, în acest moment, nu dorește acest lucru! OMW Petrom face un joc extrem de clar ca România să nu devină în următorii 3 ani și jumătate nu doar independentă din punct de vedere energetic, ci și ca să nu devină jucător strategic, furnizor pentru Cehia care are 8% dependență de gaz rusesc, pentru Ungaria, pentru Polonia, Bulgaria, Austria.”, a zis Rareș Bogdan.
”Pe data de 10 decembrie, OMW Petrom a fost chemată la ANRM. A cerut încă 6 săptămâni de păsuire, 14 decembrie – 28 ianuarie, pentru a prezenta planul pentru investiția de la Neptun Deep. A trecut termenul de 28 ianuarie, iar OMW Petrom nici până astăzi nu a venit cu acel plan. Vă spun în premieră că dorește să schimbe datele, dorește să ne explice că studiul de fezabilitate făcut și explorarea făcută acolo nu este una care să permită un gen de investiții.”, a spus Rareș Bogdan.
”Pe cel mai important punct investițional, atu, pe care îl are România, respectiv Neptun Deep, OMW Petrom refuză să pornească investiția și să extragă din platforma continentală încă 100-130 de milioane de metri cubi pe zi pentru ca România să devină furnizor de gaze în regiune. Statul român trebuie să intervină rapid și să ia la întrebări indiferent cine e acolo.”, a spus Rareș Bogdan la Antena 3.