Home Analize Rafila: Prin PNRR, trebuia să finanţăm minim 25 de unităţi sanitare, am...

Rafila: Prin PNRR, trebuia să finanţăm minim 25 de unităţi sanitare, am reuşit să extindem numărul lor la 60

0

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă, vineri, că numărul spitalelor incluse în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă care vor beneficia de finanţare pentru reducerea infecţiilor asociate actului medical a crescut de la 25, cât fusese prevăzut iniţial, la 60, iar vineri a fost încheiată evaluarea pentru dezvoltarea structurilor care se ocupă de controlul acestor infecţii.

”Astăzi am încheiat evaluarea pentru dezvoltarea structurilor care se ocupă de controlul infecţiilor în spitale. Ştiţi bine că prin PNRR am avut o astfel de activitate în care trebuia să finanţăm minim 25 de unităţi sanitare, am reuşit să extindem numărul lor la 60. Evaluarea este încheiată, lista lor va fi în consultare, după care vom semna contractele de finanţare. La partea de ambulatorii deja am încheiat această activitate, iar începând din cursul săptămânii viitoare o să putem să începem să semnăm contractele de finanţare pentru cele 27 de spitale din PNRR care trebuie să fie construite până la jumătatea anului 2026”, a anunţat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă susţinută, vineri, la Spitalul pentru Copii Grigore Alexandrescu. 

Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă prevede o investiţie  cu un buget total de 150.380.000 de euro fără TVA şi constă în finanţarea a minim 25 de spitale publice pentru, reducere riscului de infecţii dintr-un număr iniţial de 25 de spitale.

Acţiunile pentru implementarea acesteia includ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea infrastructurii existente în vederea organizării în unităţile medicale de spitalizare continuă a unor structuri funcţionale de boli infecţioase pentru izolarea/ gruparea şi tratarea pacienţilor cu infecţii determinate de microorganisme şi cu infecţii cu Clostridium difficile; dezvoltarea laboratoarelor de analize de microbiologie specializate şi achiziţionarea de echipamente destinate reducerii infecţiilor asociate actului medical.

Ad

Exit mobile version