Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că dacă nu va reuşi să pună accent pe dezvoltarea medicinei prespitaliceşti, sistemul sanitar din România va deveni „nesustenabil din punct de vedere economic” în următorii cinci-şapte ani.
„Noi trebuie să avem un sistem care dezvoltă medicina prespitalicească (…) Asta e singura soluţie să nu stăm ore întregi la unităţile de primiri urgenţe, dar politica trebuie să se schimbe în sensul că, dacă vrem să ţinem spitalele funcţionale, trebuie să alocăm fonduri şi să pregătim oamenii şi să facem atractivă şi o să am grijă acum, la negocierile cu noul contract-cadru cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, să încercăm să schimbăm paradigma şi să finanţăm corespunzător exact aceste servicii pentru că dacă noi nu dăm bani la aceste servicii prespitaliceşti, această situaţie va continua şi, lucrul cel mai grav după mine – şi cu siguranţă nu o să mai fiu eu la Ministerul Sănătăţii – dar peste cinci ani sau peste şapte ani, sistemul de sănătate din România nu va mai fi sustenabil din punct de vedere economic dacă nu mutăm greutatea de la asistenţa medicală spitalicească către asistenţa medicală ambulatorie, lucrul ăsta este foarte clar şi toate ţările şi-au dat seama de importanţa asistenţei medicale prespitaliceşti şi fac foarte mari eforturi”, a afirmat sâmbătă seară, la B1 Tv, ministrul Sănătăţii.
Acesta adaugă că în România există şi o chestiune legată de percepţie, anume aceea că de ani de zile oameni s-au obişnuit că, dacă au o problemă de sănătate, merg în camerele de primiri urgenţe.
„Este o problemă legată de ceea ce s-a întâmplat de mulţi ani în România, când toată lumea ştia că dacă are o problemă de sănătate trebuie să ajungă la o cameră de gardă sau la o unitate de primiri urgenţe. Sună la 112 pentru ca să-i rezolve problema”, afirmă Alexandru Rafila.
Alexandru Rafila mai spune că există şi o problemă legată de modul în care au fost construite şi apoi s-au dezvoltat spitalele, arătând, în acest context, că în România nu există „aproape deloc” saloane cu un singur pat şi cu grup sanitar propriu. El spune că dacă ar exista mai multe astfel de saloane în spitale, acest lucru ar duce la scăderea ratei infecţiilor spitaliceşti.