Rafila: Eu nu pot să fiu inconştient – nu eu, Alexandru Rafila, ministrul Sănătăţii, oricine ar fi el – încât să direcţioneze resursele dinspre sectorul public spre sectorul privat

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila spune că baza sistemului de sănătate o reprezintă spitalele publice, iar acest lucru se întâmplă şi în ţări precum Israel sau Franţa, el considerând că oricine ar fi ministrul Sănătăţii ar fi „inconştient” dacă ar direcţiona fondurile publice spre reţelele de sănătate private. Rafila explică, astfel, că în situaţii de criză spitalele private pot închide, ceea ce nu e valabil pentru cele publice. Ministrul susţine că nu poate contesta dreptul medicilor de la lucra şi în spitale de stat,şi în cele private, dar în anumite condiţii care pot fi asumate de către aceştia inclusiv în scris.

Ministrul Sănătăţii afirmă că în prezent în România nu există pârghiile legale de a-i împiedica pe medici că lucreze în cabinete sau unităţi sanitare private după ce termină programul în unităţile medicale publice, o astfel de decizie reprezentând „o îngustare a drepturilor” acestora, întrucât ce face un medic în timpul său este opţiunea acestuia, comentând astfel afirmaţia directorului medical al Institutului Inimii “Nicolae Stăncioiu ” din Cluj-Napoca, Adrian Molnar, conform căruia medicii ar trebui să lucreze ori la stat, ori la privat, nu în ambele locuri, cu argumentul că atunci când se va rezolva această problemă, o mare parte din problemele sistemului sanitar românesc ar dispărea.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce se știe despre scandalul din casa de lângă Kiev

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a deschis trei...

    Atacul la frigiderele supermarketurilor lovește și România

    În noaptea de 2 noiembrie, frigiderele din peste 100...

    Vučić anunță că noua Putere de la Belgrad vrea să închidă un post de televiziune care îl susține

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Zelenski o acuză de „înaltă trădare” pe fosta sa purtătoare de cuvânt

    Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Procuratura Generală...

    Lovitura de la Binance de 6,34 miliarde dolari: Cum au lovit hackerii

    Platforma de schimb de criptomonede Binance a publicat un...

    „Țara Severinului – Oameni. Fapte. Locuri”

    Vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionică Negru, și administratorul public...

    Omanul, unul din câștigătorii războiului din Iran

    Omanul se remarcă ca unul dintre câștigătorii economici ai...

    Articole relationate

    Categorii populare