Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat sâmbătă, la Oradea, o finanţare de peste 100 de milioane de euro pentru un nou spital în acest municipiu, urmând să se semneze, săptămâna viitoare, contractul de finanţare pentru noua clădire a Spitalului Judeţean care va găzdui împreună Secţiile de Boli infecţioase şi Pneumologie.
„Cu toate că administraţia acestui judeţ nu este social-democrată, pe noi, ca social-democraţi, ne interesează accesul la servicii sanitare de foarte bună calitate, pentru toată lumea, pentru că pacienţii nu au culoare politică şi trebuie să beneficieze de ce e mai bun”, a declarat, într-o conferinţă de presă la sediul PSD Bihor, ministrul Alexandru Rafila.
El a vorbit despre contractul de finanţare ce va fi semnat zilele următoare pentru noua clădire care va găzdui Secţiile de Boli Infecţioase (fostul Spital de Boli infecţioase) şi Pneumologie (fostul Spital TBC).
„Este o investiţie care depăşeşte consistent o sută de milioane de euro şi reprezintă o etapă importantă în definirea unei structuri – Spitalul Judeţean din Oradea – ce oferă servicii medicale complexe pacienţilor”, a precizat el.
Referindu-se la serviciile medicale de urgenţă prespitaliceşti, Rafila a arătat că la Salonta va fi reabilitată în totalitate substaţia Ambulanţei, fiind reabilitat şi sediul Serviciului Judeţean de Ambulanţă din Oradea şi dotat cu un sistem energetic ecologic.
„Ambulanţa beneficiază de întreaga atenţie a Ministerului Sănătăţii, cu toate că coordonarea operativă se află la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Noi încercăm să compensăm lipsurile care s-au acumulat în serviciile de ambulanţă la nivel naţional, mă refer la dotarea cu ambulanţe noi, care este deficitară în acest moment şi o să încercăm să rezolvăm şi această problemă”, a susţinut ministrul.
Alexandru Rafila a afirmat că „sunt câteva lucruri” pe care PSD le-a făcut în sistemul de sănătate din Bihor, dar important este să se construiască. „Cel mai important este continuarea construcţiei, a proiectelor, indiferent de orientarea politică a celor care ocupă temporar postul de ministru al Sănătăţii şi să ducă în final la servicii de calitate pentru cetăţeni şi foarte important – la creşterea încrederii oamenilor în sistemul de sănătate, pentru că sunt foarte mulţi profesionişti bine pregătiţi, responsabili, empatici, care îşi fac datoria şi cred că acest lucru trebuie respectat şi fructificat în interesul public”, a spus ministrul.