Radu Stroe, audiat in dosarul Apuseni: MAI și-a făcut integral datoria, nu se putea face nimic altfel

Fostul ministru de interne, Radu Stroe, care a demisionat in urma greselilor facute in cazul accidentului aviatic din Muntii Apuseni s-a aparat azi dupa ce a fost audiat in acest caz la Parchetul General.  El a spus ca Ministerul de Interne și-a făcut datoria „integral” și că „nu se putea face nimic altfel” în situația respectivă.

„Astăzi m-am prezentat la Secția Militară a Parchetului General, invitat în legătură cu accidentul aviatic. Am avut o discuție cu procurorul de caz. Am trecut în revistă toate momentele din acea zi, seară și noapte. În calitate de martor, am semnat o declarație. (…) Eu am făcut declarația care spune că Ministerul Afacerilor Interne și-a făcut datoria integral, o reiterez și acum. Din punctul de vedere al MAI, nu se putea face nimic altfel. (…) La nivel operativ toată lumea a acționat, cu comunicarea stăm mai rău, după cum știți”, a declarat Radu Stroe la ieșirea din sediul Parchetului.

Pe 20 ianuarie, un avion de tip Britten — Norman Islander (BN 2) cu șapte persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă împădurită din Apuseni, în zona Vârfului Petreasa, la peste 1.200 de metri altitudine. În avion se aflau pilotul Adrian Iovan, copilotul și o echipă de cinci medici de la Institutul Clinic Fundeni și de la Spitalul Elias. Medicii erau transportați la Oradea, unde urmau să participe la o operație de prelevare de organe pentru transplant.Pilotul Adrian Iovan și Aura Ion — o tânără ofițer-student — și-au pierdut viața în urma accidentului aviatic.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Vučić își anunță înfrângerea in alegerile parlamentare anticipate

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Se pregătește summitul Putin-Trump-XI

    Pregătirile pentru summitul trilateral Rusia-China-SUA, care va avea loc...

    Putin: Unele companii care părăsesc Rusia aproape că plâng

    Rusia creează condiții favorabile pentru ca firmele străine să...

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    Articole relationate

    Categorii populare