Home highlight Radu Mazăre va lucra în Egipt

Radu Mazăre va lucra în Egipt

0

Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, s-a angajat în Egipt pentru o companie de dezvoltare turistică, anunță Ziua de Constanța.

„Voi fi consultant al managerului”, a declarat Mazăre în cadrul unei emisiuni. „Sunt de formaţie inginer consultant naval”, a mai spus acesta.

El va fi angajatul unei firme din Egipt care se numeşte Orascom Development care se ocupă cu dezvoltarea turistică a nu mai puţin şapte oraşe, dintre care cel mai important este El Gouna

Am fost și am negociat contractul. Primisem o ofertă de muncă din partea unei companii cu dezvoltări turistice foarte mari. Am primit contractul semnat, urmează să-l semnez și eu. Voi fi consultant în ceea ce privește dezvoltarea urbană și dezvoltarea turistică”, a declarat Radu Mazăre, joi, la Antena 3.

„Nu mai vreau să mai fiu persoană publică (…). Eu sunt de profesie inginer electrician naval, n-am profesat însă. Îi ajut să dezvolte orașul și să-l administreze, să fie atractiv pentru turiști”, a mai spus Radu Mazăre.

Radu Mazăre are obligativitatea, conform înţelegerii cu reprezentanţii firmei din Egipt, să meargă o dată pe lună acolo. Este posibil, spune Mazăre, să fie trimis şi în alte zone ale lumii pentru a prospecta piaţa.

 

Ad

Exit mobile version