Home Uncategorized Radu Mazăre și-a primit celebra gentuță în arest

Radu Mazăre și-a primit celebra gentuță în arest

0

Mihai Mazăre, fratele primarului Radu Mazăre, a mers, joi seară, la sediul IPJ Constanţa pentru a-i duce mai multe lucruri acestuia, spunând că a fost o surpriză arestarea preventivă, având în vedere că prima instanţă l-a lăsat în libertate, dar că edilul şi restul familiei sunt „pregătiţi psihic”.

Mihai Mazăre, unul din cei doi fraţi ai primarului Radu Mazăre, a venit la sediul Poliţiei Judeţene Constanţa pentru a-i duce fratelui său mai multe lucruri de care are nevoie în arest.

„Am dus bagajele, gentuţa lui celebră. Am suplimentat gentuţa cu mai multe lucruri, haine, mâncare, periuţă de dinţi, săpun, două cărţi, ţigări, lucrurile de care ai nevoie la arest”, a povestit Mihai Mazăre.

El a menţionat că nu l-a văzut pe fratele său şi nici nu o va putea face până când nu va fi stabilită o zi de vizită.Mihai Mazăre a precizat că mandatul de arestare preventivă a fost emis pentru Constanţa, dar că acest lucru se poate schimba.

„Mandatul este emis pentru arestul de aici, dar dacă procurorul sau instanţa decide altceva după aceea sau e nevoie de el să-l ducă la Bucureşti, atunci îl duc la Bucureşti”, a mai afirmat Mihai Mazăre.

El a recunoscut că nu se aştepta ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să decidă arestarea preventivă a lui Radu Mazăre, având în vedere că prima instanţă l-a lăsat în libertate.

„A fost o surpriză pentru că este dintr-o extremă în cealaltă, adică la prima instanţă l-a pus în libertate fără nicio altă măsură şi acum ne-am trezit cu arest preventiv. Într-adevăr este o surpriză, e o chestie pe care nu ne-o putem explica, eu nu am nicio cădere să o explic, dar avocaţii aşteaptă şi ei motivarea să vadă ce urmează şi ce măsuri trebuie luate, se atacă în instanţă, cum, nu ştiu să vă spun mai multe. Asta e viaţa, ce să facem”, a spus Mihai Mazăre.

El a menţionat că fratele său şi restul familiei sunt „pregătiţi psihic” pentru acest moment.

„Nu ne-am aşteptat, ne-a luat prin surprindere, asta-i viaţa, dacă asta au decis judecătorii, asta facem. Şi pe el l-a surprins, dar psihic este pregătit pentru orice. Noi suntem o familie de bărbaţi, nu e nicio problemă din punctul ăsta de vedere, dacă asta este situaţia şi asta trebuie să facă, asta o să facă. (…) Noi suntem tăbăciţi cu chestiile astea. Sunt mulţi ani de zile de când trăim cu presiunea asta, psihic suntem pregătiţi, inclusiv mama mea este pregătită. Ştim că se poate întâmpla asta, percheziţii au fost de mai multe ori, toţi fraţii am avut percheziţii, mama a avut percheziţii”, a spus Mihai Mazăre.

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus, joi după-amiază, în arestul Poliţiei Judeţene Constanţa, după ce instanţa supremă a decis ca acesta să fie arestat preventiv în dosarul în care este acuzat că a luat mită 9 milioane de euro de la firme pe care le-a sprijinit în obţinerea de autorizaţii.

Ad

Exit mobile version