De ziua naţională, excentricul primar al Constanţei, Radu Mazăre (foto: Ziua de Constanta), a mers în oraşul de pe malul mării la inaugurarea unui patinoar deschis în incinta parcului de distracţii estivale Aqua Magic. Administratorul noului patinoar Aqua Ice Magic este Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, cea care conduce, alături de Dumitru Cilibia, societatea Aqualand SA, notează Ziua de Constanţa. Printre cei care au fondat societatea s-a aflat şi vărul primarului, un anume Basarab Popa. Ziua de Constanţa scrie că Dumitru Cilibia, patronul Aqua, este cunoscut ca fiind şeful Petroconst, firmă care a câştigat, de-a lungul timpului, multe contracte de la Primăria Constanţa. Dumitru Cilibia este asociat cu o serie de persoane care şi-au făcut un nume obţinând contracte grase de la autorităţile locale. Cilibia este asociat şi în Allclass SRL, alături de fostul viceprimar al Constanţei şi fost ministru al Mediului, Nicolae Nemirschi. De asemenea, ginerii lui Cilibia, Octavian Buşu şi Tiberiu Curt, sunt şi ei asociaţi în Karisma Development SRL cu fiul fostului viceprimar de la Constanţa, Andrei Nemirschi. Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, administratorul patinoarului, este inculpată alături de Radu Mazăre în celebrul dosar al Retrocedărilor, unde procurorii acuză o pagubă de 117 milioane de euro. În acest dosar, Moscu este acuzată de spălare de bani.