Home highlight Radu Boroianu confirmă negocierile pentru preluarea preşedinţiei ICR

Radu Boroianu confirmă negocierile pentru preluarea preşedinţiei ICR

0

Radu Boroianu, vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator, a confirmat, luni, pentru MEDIAFAX că se află în negocieri pentru preluarea şefiei Institutului Cultural Român (ICR), subliniind că lucrurile nu sunt sigure.

„Mi-ar plăcea să pot face declaraţii atunci când lucrurile sunt sigure, deocamdată, ele sunt la nivelul la care îl vedeţi dumneavoastră şi nu îmi face plăcere să spun nici albă, nici neagră”, a declarat Radu Boroianu pentru MEDIAFAX.

Radu Boroianu a spus că „este unul dintre administratorii culturali cunoscuţi în România”. „Sigur că numele meu a fost vehiculat, dar sunt proceduri care sunt complicate. Întâi să vedem dacă se formalizează măcar”, a completat acesta.

Întrebat de MEDIAFAX dacă se află în negocieri pentru propunerea de preşedinte al ICR, Boroianu a declarat: „Da. Poate sunt mai mulţi, habar n-am. Nu îmi place să vorbesc pe presupuneri”Lilian Zamfiroiu şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român (ICR), aceasta fiind înregistrată vineri la cabinetul preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Ad

Exit mobile version