O gamă largă de probleme este cuprinsă in rezoluția Parlamentului European : modificarea legilor justiției, finanțarea ONG-urilor , libertatea presei, reprimarea brutală a manifestației diasporei din 10 august, toate acestea sunt menționate.
Dar Parlamentul European vizează aici un scop mai larg, anume acela de a combate corupția și derivele în toată UE. Astfel, textul deplânge renunțarea la publicarea unui raport al Comisiei Europene, ultima data apărut în 2017, care analizează nivelul de corupție în toate statele UE.
Rezoluția a fost dezbătută de Parlamentul European în data de 3 octombrie, când – contrar așteptărilor -nu fusese încă redactată. De altfel, ea poate exercita doar o presiune politică.