spot_img
duminică, 11 ianuarie, 2026
-4.8 C
București

Radio Europa Liberă: Singurii care nu știu de distanța socială sunt polițiștii. Termoscanerele din România sunt, de cele mai multe ori, luate de la raionul electrocasnice și sunt folosite pentru a măsura temperatura fripturilor

Singurii care nu știu de distanța socială sunt polițiștii care i-au săltat pe recalcitranții de la supermarket pomeniți mai sus folosind gesturi de maximă intimitate. Mai mult, din al doilea echipaj de poliție venit în trombă au sărit alți polițiști dornici de intimități cu clienții. L-au trântit pe caldarâm pe om de i-au sărit ochelarii și arcadele. Se pare că omul vorbise urât cu bodyguardul și forțase intrarea în magazin fără a se supune regulilor. Iar dacă indivizii cu pricina erau chitiți să facă o înscenare au reușit cu asupră-de-măsură: poliția l-a bătut pe bărbat ca la carte, demonstrând cât de puternic este brațul legii, spune într-un comentariu Radio Europa Liberă referitor la incidentul de la un magazin din București.

E adevărat, măsurarea temperaturii în România s-a transformat într-o maimuțăreală plagiată după marile demonstrații high-tech cu termoscanere, drone-polițiste, camere de identificare facială etc. prin care unele țări au vrut să demonstreze că țin boala sub control. Sau poate că toate acestea nu erau decât reclama mascată pentru aparatura de supraveghere, să atragă atenția statelor polițienești. Însă remake-urile acestor costisitoare filme de propagandă au un buget redus în România și singurele invariante sunt bastoanele polițiștilor. Pe străzi nu circulă roboți sofisticați, ci bicicliști de la Uber Eat. Prin aer fâlfâie mai degrabă pungi de un leu decât drone hipersensibile care să citească temperatura trecătorilor și să le facă poze celor care nu se înscriu în limitele stabilite de medici. Termoscanerele din România sunt, de cele mai multe ori, luate de la raionul electrocasnice și sunt folosite pentru a măsura temperatura fripturilor. Au precizia unui satâr. Uneori trebuie lovite cu podul palmei pentru a declanșa afișajul. De cele mai multe ori temperaturile sunt dincolo de limitele existenței umane, prea mici pentru ca purtătorii lor să mai poată fi numiți ființe. Poate doar lucruri. Această măsurătoare minim invazivă corespunde normei de a păstra „distanța socială”, eliminând contactul fizic. Altfel ar fi arătat luarea temperaturii în circumstanțe clinice!, se mai afirmă în comentariul REL.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Germania vrea să mute cu NATO in Groenlanda

    Germania va propune crearea unei misiuni comune NATO pentru...

    Guvernul ne anunță că impozite și mai mari vom plăti de la 1 ianuarie 2027

    Guvernul susține că majorarea medie estimată a impozitelor pe...

    Președintele Iranului: Țara este pregătită să-și asculte poporul. Oamenii sunt îngrijorați

    Președintele Iranului, Masoud Pezeshkiyan, a declarat, după două săptămâni...

    Trump sugerează că Rubio ar trebui să devină viitorul lider al Cubei

    Președintele SUA, Donald Trump, a distribuit duminică un mesaj...

    Ce armă necunoscută au folosit americanii in Venezuela

    În timpul operațiunii de capturare a președintelui venezuelean Nicolás...

    Articole relationate

    Categorii populare