Scandalul vaccinurilor trădează birocrația, pompierismul și dezorganizarea devenite sistem de lucru și formă de viață în România. E cumva de înțeles această împotrivire la orice formă de inoculare (căci vaccinarea pare o inoculare nu doar medicală, ci și doctrinară) de vreme ce medicii și profesorii, categorii vulnerabile financiar sub orice tip de politici de guvernare, fie și-au luat traista la spinare și au plecat, fie au abandonat corabia cu prea mulți cârmaci și s-au apucat de afaceri, fie au pierit înghițiți de pătura socială tot mai consistentă a asistaților social. Unele spitale funcționează în regim de pensiune, altele ca azil de noapte. Se improvizează secții de urgență care iau foc de la improvizație. Altele stau pustii, nefolosite pentru că nu sunt pacienți, spune într-un comentariu Radio Europa Liberă.
Apariția militarilor cu seringi în mână nu îi face pe potențialii clienți mai receptivi. Militarizarea bolii a stârnit suspiciuni. Nu e mai puțin adevărat că o campanie de asemenea proporții nu a mai fost organizată de la colectivizare încoace și stângăciile sunt firești. Și-apoi, ați vrea o armată eficientă după desființarea serviciului militar obligatoriu? Pe vremuri, la orice poftă a ștabilor comuniști se găsea o divizie să pună umărul să facă din „indicație”, realitate. Poate că nu aveam medici nici pe-atunci, dar dacă era de făcut un canal, de ridicat o piramidă sau de reprimat o revoluție, Armata poporului era mereu cu arma pe umăr, gata să ne convingă liberul arbitru că ar fi bine să accepte realitatea, să se supună (….) După ce s-a vaccinat regulamentar, colonelul Gheorghiță, șeful și imaginea publicitară a vaccinurilor, vorbește despre înființarea a mii de centre de vaccin și îi cheamă la lupta cea mare pe toți cei care se pricep la băgat un ac sub piele. Cu siguranță, după campania de iarnă, va deveni general. Dar nu heirupismul lipsește (se vorbește despre o viitoare recoltă zilnică de 20 de mii de vaccinați în viitorul foarte apropiat), ci logistica, infrastructura. Protocolul și organizarea, că tot sunt în zilele acestea cele mai invocate verigi lipsă ale sistemului. Curățenia și sterilitatea spitalelor au fost mereu subiect de legendă urbană, de glume macabre sau de primă pagină: în România de dinaintea erei covidului, infecțiile intraspitalicești adică acelea căpătate de la igiena precară a medicilor, a infirmierelor, a așternuturilor, a instrumentelor medicale, a instalațiilor sanitare sau a bucătarului erau în fruntea statisticilor. Se murea pe scară industrială, depășind planul cincinal. După declanșarea pandemiei, OMS recunoștea că 30% din pacienții ajunși la secțiile de terapie intensivă au o infecție „asociată actului medical”. În România toți s-au vindecat total de astfel de infecții. Mai ales cei bolnavi de COVID-19. Întrebat de ce au dispărut aceste infecții de pe lista principalelor cauze de deces sau vătămare corporală gravă pe patul de spital, însuși președintele Iohannis s-a declarat preocupat și îngrijorat și a spus că va cere informații. Au trecut trei luni de atunci și președintele a rămas îngrijorat. Probabil că informațiile sunt strict secrete de vreme ce nu știm nici până azi unde au dispărut numeroasele cazuri de malpraxis sau/și infecțiile nosocomiale. Semn că spitalele țin o contabilitate dublă a registrului de vii și morți și măsluiesc datele ca să scape de procese. Se joacă de-a doctorii cu populație.,mai afirmă REL.
