Home Analize Radio Europa Liberă: În căutarea miliardelor pierdute din privatizări dubioase

Radio Europa Liberă: În căutarea miliardelor pierdute din privatizări dubioase

0

Procesul cu ENEL este, aşadar, ultimul dintr-un lung şir de litigii pe marginea privatizărilor dubioase dintre care cinci din domeniul energiei electrice. În urma acestora a pierdut, conform notei de plată scrisă de guvern, circa două miliarde de euro. Privatizarea acestor companii începuse în 2002, sub semnătura lui Adrian Năstase, Dan Ioan Popescu şi Mihai Tănăsescu, de numele cărora au fost legate multe dintre legendarele tunuri ale privatizării. Dar privatizările au continuat mult după aceea, în timpul mandatelor lui Boc şi Tăriceanu, desfiinţarea monopolului pe energie fiind o condiţie pentru aderarea la Uniunea Europeană dar şi o sursă nesecată de prosperitate pentru „băieţii deştepţi” care au păstorit toate alternanţele la putere, afirmă într-un comentariu Radio Europa Liberă.

În toate aceste cazuri, guvernul pare să nu-şi mai recunoască propria semnătură. Oamenii guvernului încearcă să câştige astăzi negocieri pierdute cu ani în urmă, pentru a rescrie contractele de privatizare în termeni mai avantajoşi. Procesul cu ENEL nu înseamnă doar pierderea despăgubirilor sau plata cheltuielilor de judecată, ci şi recunoaşterea publică a superficialităţii şi corupţiei din spatele marilor privatizări. Dar şi mai semnificativă este tăcerea oficialităţilor de după pronunţarea tribunalelor comerciale. Te-ai aştepta ca guvernul să încerce să lămurească această rutină îngrijorătoare a neprofesionalismului, corupţiei sau ilegalităţilor care au însoţit mereu contractele de privatizare de interes naţional. Să facă ingineria inversă a contractelor, pentru a vedea căror interese au servit şi cine a avut de profitat. Să descopere dacă la mijloc a fost doar nepricepere sau corupţie, mai ales că în cazul domeniului energetic, de pildă, era vorba despre proasta gestionare a unor obiective strategice, mai afirmă REL.

Nu este primul proces pe care-l pierde România pe baza unor contracte prost redactate sau a unor clauze secrete şi înţelegeri pe sub masă. A plătit daune la European Drinks (în procesul pierdut la Curtea de Arbitraj de la Washington în faţa fraţilor Micula, patroni la ED, se stabiliseră despăgubiri de 250 de milioane de dolari) şi despăgubiri pentru traderul de cereale Alfred Toepfer pentru că fiscul, rău-platnic, a întârziat returnarea TVA. Anul trecut Gabriel Resources renunţa la procesele din România care trenau de ani de zile şi cerea arbitrajul Centrului Internaţional de reglementare a disputelor financiare de pe lângă Banca Mondială, solicitând peste două miliarde şi jumătate de dolari despăgubiri de la statul român pentru că i se refuză exploatarea aurului de la Roşia Montană. Şi acesta este un contract dubios şi păgubitor a cărui negociere a început în guvernarea Văcăroiu. De-a lungul anilor au apărut şi au dispărut diverse documente negociate cu firma canadiană a lui Frank Timiş iar perimetrul de exploatare a crescut de la un ministru la altul. În 2013 după manifestaţii de stradă, Parlamentul a respins proiectul iar Gold Corporation a cerut despăgubiri pentru că au fost încălcate „tratatele de investiţii.”De asemenea, România trebuie să se pregătească pentru războaie în justiţie mai mari. După ce a decis să îngheţe conturile rafineriei Petromidia în aşa-numitul dosar Rompetrol 2, care investighează condiţiile în care s-a făcut privatizarea companiei, compania kazahă Kazmunaigas a anunţat că intenţionează să dea statul român în judecată. Compania a cumpărat Rompetrolul de la Dinu Patriciu şi, chiar în zilele în care procurorii au decis blocarea conturilor, voia să vândă acţiunile către o companie chineză. Compania de stat a Kazahstanului anunţa la finele lunii aprilie că vinde 51% din Kazmunaigas pentru 680 de milioane de dolari către China Energy. Nu mult după aceea, în luna mai, DIICOT a blocat conturile kazahilor, spunând că intenţionează să recupereze o datorie istorică de circa 700 de milioane de euro. Procurorii au blocat, aşadar, tranzacţia producând, spun kazahii, importante daune de imagine şi financiare. Aceştia susţin, ca şi investitorii de la ENEL, E.On sau CEZ, că statul a aprobat contractele şi privatizarea şi că eventualele pierderi sau datorii neplătite nu au legătură cu ei. Miercuri, avocaţii companiei au trimis o notă de dispută privind investiţiile, în fapt primul pas către deschiderea procesului, mai precizează Radio Europa Liberă.

Ad

Exit mobile version