Avem o istorie plină de vinovății, dar fără vinovați. La urma urmei generalul Ciucă (absolvent în 1988 al Școlii de ofițeri de la Sibiu) este contemporanul și colegul unora dintre cei care au ordonat sau/și au tras în decembrie 1989. De-a lungul anilor anchetarea evenimentelor s-a izbit de ziduri invizibile, dar inexpugnabile fără ca prim ministrul interimar să fi schițat vreun gest de protest. Era solidar cu ai lui. Esprit de corps, ca între militarii de carieră. Pe aici nu se trece. Multe dintre documentele structurilor represive ale statului comunist (inclusiv cele ale Securității din Sibiu) au fost distruse în timpul Revoluției de focuri de artilerie bine plasate. După 31 de ani scuzele prim ministrului interimar militar (primul după 75 de ani de civili la șefia Palatului Victoria) sunt la fel de confuze și generalizatoare ca ale civilului Nelu Tătaru care spunea după incendiul de la Piatra Neamț că suntem cu toții vinovați de tragedia de acolo. Dar sunt scuze, par sincere și de vreme ce altele nu avem, ar trebui să ne mulțumim cu ele, spune într-un comentariu Radio Europa Liberă.
Mai spune generalul că nu pot fi evaluate acum deciziile luate atunci de puterea comunistă, dar instanțele de judecată trebuie să-și facă datoria, „fiecare abuz trebuie dovedit și fiecare vinovat trebuie tras la răspundere prin sentințele care vor fi date.” Pentru greșelile și posibilele erori de judecată ale angajaților din apărare de atunci, adaugă ministrul, „este o datorie morală ca noi, cei de acum, să cerem iertare familiilor rămase în suferință în Decembrie 1989.” Este o rugă pentru cei căzuți spusă așa, cam formal și din vârful buzelor, cu neclarități, imprecizii și propoziții condiționale, dar rămâne singurul gest decent făcut de autoritățile statului român în legătură cu evenimentele din decembrie. Căci statul român, prin instituțiile sale de decizie, cercetare, anchetă și judecată s-a străduit ca, dimpotrivă, să le arate indirect urmașilor victimelor din decembrie și camarazilor acestora, celor care au ridicat baricade și au provocat infarctul statului comunist că puțin îi pasă de sacrificiul lor. Că e dispus să mușamalizeze, să uite și să ierte toate crimele și transgresiunile, toate abuzurile și barbariile întreprinse de autoritățile statului în acele zile ale lui decembrie 1989, când au murit peste o mie de oameni striviți de șenilele aparatului represiv. Că nu-i pasă că de sacrificiul de sânge s-au folosit moștenitorii comunismului care și-a adjudecat, aproape imediat, sacrificiul suprem al Revoluției și cheile împărăției comuniste, mai afirmă REL.