Home Analize Radio Europa Liberă despre Iohannis: Din promisa reformă a statului nu a...

Radio Europa Liberă despre Iohannis: Din promisa reformă a statului nu a reuşit până acum decât să-şi concedieze un consilier

0

Din promisa reformă a statului nu a reuşit până acum decât să-şi concedieze un consilier, spune Radio Europa Liberă într-un comentariu referitor la întâlnirea pe care președintele Klaus Iohannis urmează să o aibă săptămâna trecută cu partidele. 

Unii cred că preşedintele a stat până acum ascuns în măruntaiele maşinăriei de stat, făcând reglaje fine marcate de plecări neaşteptate şi de o agendă cu multe note de subsol. Din promisa reformă a statului nu a reuşit până acum decât să-şi concedieze un consilier, înainte cu câteva zile ca acesta să devină eroul unui dosar de corupţie. Aşadar, chiar dacă meştereşte, fie n-are piese, fie stă mai mult înghiţit de marele peşte, ca profetul biblic. Promite cărţi, dar de ce ar fi acestea prioritare? Şi cum ar putea fi memorialistice câtă vreme, în ritmul lui de lucru, nu prea poate să-şi facă multe amintiri? Le scrie singur? Şi de ce? Întrebările au săpat deja o hartă a nemulţumirii pe frunţile tovarăşilor de drum, cei care i-au acordat diverse termene de graţie, se mai spune în analiza postului de radio finanțat de Congresul american.

Despre întâlnirea și temele propuse partidelor, REL afirmă: Pentru Klaus Iohannis timpul s-a oprit în loc, iar subiectele de discutat sunt la fel de actuale ca şi acum patru luni. Agenda întâlnirii pare să fie o ciornă a discursului de învestitură.

COMENTARIUL INTEGRAL RADIO EUROPA LIBERĂ:

După luni de tăcere, preşedintele a chemat liderii partidelor la Cotroceni, să pună la cale soarta ţării. Vrea să ungă mecanismele, să nu mai scârţâie lucrul bine făcut.

S-au mai văzut nu demult când au discutat despre finanţarea armatei şi au adoptat un acord pe care cârcotaşii l-ar fi vrut pe teme de sănătate, educaţie sau muncă. Materializarea acordului, care avea ca orizont de aplicare anul 2017, pare să fie grăbită de fluiditatea conflictelor internaţionale. Discuţia de la Cotroceni a forţat uşile deschise ale unui subiect cu care toţi sunt de acord, diferenţele fiind doar de intensitate şi nuanţe. A fost ocazia unei fotografii de familie disfuncţională şi semn al unei normalităţi trucate.

Oricum, chiar dacă armata conduce în topurile de popularitate, puţini sunt cei care consideră înzestrarea ei o prioritate absolută. Pentru oamenii obişnuiţi prioritare sunt altele, de la Codul muncii şi cel fiscal, la codul tăcerii impus de diferite mafii de partid şi de stat care nu pot fi văzute sau mirosite de la ferestrele Cotroceniului. Probabil că autorii priorităţilor de pe agendele oficiale ar trebui lase acasă măştile de gaze când ies pe stradă. O călătorie cu transportul în comun le-ar da idei pentru zece întâlniri cu politicienii pe teme de maximă actualitate şi extremă urgenţă, de la violenţa şi agresivitatea urbană care trădează un subconştient colectiv încărcat şi exploziv, la sănătatea publică, colapsul pieţei de muncă şi falimentul industriei de cosmeticale şi textile. De aceea noile întâlniri de la Cotroceni sunt privite cu suspiciune, mai ales pentru că sunt separate şi durează doar câte o oră din care, dacă scădem protocolul şi cafeaua, nu mai rămâne mare lucru. Ar avea eventual vreme să schimbe adresele croitorilor şi impresii despre pensiunile din Madeira.

Unii cred că preşedintele a stat până acum ascuns în măruntaiele maşinăriei de stat, făcând reglaje fine marcate de plecări neaşteptate şi de o agendă cu multe note de subsol. Din promisa reformă a statului nu a reuşit până acum decât să-şi concedieze un consilier, înainte cu câteva zile ca acesta să devină eroul unui dosar de corupţie. Aşadar, chiar dacă meştereşte, fie n-are piese, fie stă mai mult înghiţit de marele peşte, ca profetul biblic. Promite cărţi, dar de ce ar fi acestea prioritare? Şi cum ar putea fi memorialistice câtă vreme, în ritmul lui de lucru, nu prea poate să-şi facă multe amintiri? Le scrie singur? Şi de ce? Întrebările au săpat deja o hartă a nemulţumirii pe frunţile tovarăşilor de drum, cei care i-au acordat diverse termene de graţie.

După o lună de miere diluată în tot atâta fiere, preşedintele trebuie să-şi plătească acum cauţiunea. Să aducă nişte miliardari germani, să importe ceva disciplină şi rigoare. Memoria reziduală îi face pe nemulţumiţi să vadă în Klaus Iohannis un alt neamţ trimis la produs bani, după modelul zecilor de mii vânduţi pe vremea comunismului. Ce ne dă în schimbul votului? Ce ne-a adus? Cârtesc, spunând că preşedintele este doar chipul vizibil al vrăjitorilor din Oz adică din PNL, care uită, când şi când, din lene să mai tragă din sfori. Altminteri, susţin ei, cum de nu s-a implicat Klaus Iohannis mai mult în lupta pentru supravieţuire din partidele politice să facă din cerurile lui prezidenţiale ca predecesorul său selecţia grâului de neghină mai uşoară, în special în PNL care pare, cel puţin în sondajele partizane, cea mai prizată, dar şi cea mai şubredă construcţie politică la această oră. De ce-i lasă pe politicieni să înghită atâtea broaşte şi să pecetluiască atâtea monstruoase coaliţii? Unde e puritatea politică şi lipsa de compromisuri despre care făcea atâta caz în campania electorală?

Pentru Klaus Iohannis timpul s-a oprit în loc, iar subiectele de discutat sunt la fel de actuale ca şi acum patru luni. Agenda întâlnirii pare să fie o ciornă a discursului de învestitură: „Legea electorală, procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului”. Lucrul bine făcut se învârte în gol. Parlamentarii nu au clintit din loc niciun articol de lege astfel că e încă neclar ce şi cum se va alege, nu ştim cum va arăta oferta: pe liste, nominală… E vreme doar de şedinţe, comisii consultative, forumuri şi întruniri. Mai presus decât orice, este clar că nu vrea nimeni să schimbe nimic esenţial. Esenţială este blocarea nou-veniţilor, ca să nu fie nevoie să-şi împartă viitorul luminos, fotoliile şi secretarele cu nimeni. Astfel că noile reguli, mai permisive, pentru înfiinţarea altor partide trebuie să mai aştepte. Partidele parlamentare au instituţionalizat fraudarea votului printr-un cartel electoral care le permite să-şi împartă în cerc închis prada din urne. Singurul care ar putea exercita atribuţiile Consiliului Concurenţei la acest nivel, sancţionând derapajele ofertei electorale şi cartelarea marilor producători de iluzii poloitice ar fi preşedintele care e mut ca o lebădă.

E cu atât mai curioasă revenirea stereotipă la ideea alegerilor anticipate şi la restructurarea Parlamentului câtă vreme nu există partid care să aibă aceste reforme printre priorităţi. Li se pare mai simplu să se desfigureze doctrinar, să facă monstruoase coaliţii ca să acopere toate opţiunile, decât să creeze premiza apariţiei altor partide, competitoare pe o arie ideologică de multe ori inventată. Nu înseamnă că nu-i interesează viitorul şi că nu au proiecte care să treacă de actualul ciclu electoral.

Un proiect de suflet este cel al pensiilor pentru parlamentari. Periodic, mai ales înainte de alegeri, pe politicieni începe să-i preocupe ce lasă în urmă: un cont, o mită, o mărire de salariu, o rentă viageră. Şi de astă dată pe proiectul care prevede reforma sistemului de pensii pentru parlamentari s-au strâns sute de semnături. Dintre acestea peste douăzeci aparţin parlamentarilor PNL, formaţiunea condusă până mai ieri de Klaus Iohannis. E pentru prima dată când acesta poate contempla vulcanii noroioşi lăsaţi în urmă fără teama că-l va sufoca atmosfera sulfuroasă. De partidul său îl mai leagă doar nişte poteci alunecoase. Deocamdată, nu a făcut decât un singur comentariu la inaugurarea clădirii renovate a Teatrului Naţional, afirmând că ar fi făcut bine să discute despre majorarea pensiilor pentru oamenii de cultură. Probabil că la întâlnirea de la Cotroceni va cere justificări de la foştii colegi. Dar nu multe, că nu-i permit timpul şi agenda. Şi oricum a promis că nu va interveni în politică.

Victor Ponta nu a pariat niciodată pe oamenii de cultură. Aceştia nu i-au adus voturi, ci cârcoteli şi critici. El investeşte în viitorul celor mulţi. Priceput ca nimeni altul să facă din aur plumb, a reuşit zilele acestea să transforme o legitimă operaţiune de asanare fiscală, într-un circ care maimuţăreşte etica şi măguleşte orgoliul celor săraci care ştiu că lor le este dedicată. ANAF a promis că va organiza o loterie care să-i premieze pe cumpărătorii care pretind şi păstrează bonurile de la casa de marcat. Nu a fost o iniţiativă pe picior: există o metodologie discutată şi aprobată de mai multă vreme în cadrul guvernului. Prima extragere ocazională a fost zilele trecute şi a premiat bonurile emise pe 7 februarie cu valori între 6 şi 6,99 lei. Unii se vor fi îndoit că există prea mulţi care să păstreze la distanţă de două luni şi mai bine nişte bucăţi de hârtie pe care până mai ieri nu le primea sau le arunca la primul coş. Nu au luat în calcul reflexele de hârciog ale unora şi inventivitatea altora. Mai ales că limitele valorice joase ale bonului au făcut o selecţie socială infailibilă, pescuind câştigătorii în bazinul tradiţional al PSD-ului.

Iniţiativa s-a transformat într-o parodie etică. Protagonişti? Sute de mii de români, în principal şomeri şi pensionari, cărora loteria le-a stimulat puterea de muncă, vigilenţa şi atenţia distributivă. S-a câştigat în masă, au apărut şi câştigători multipli care au transformat cursa pentru marele premiu într-o luptă pentru supravieţuire. Loteria nu le-a stimulat simţul civic, ci instinctele vânătoreşti. E un fel burlesc de a spune că guvernul a creat sute de mii de locuri de muncă. Participanţii la loterie, chiar dacă nu au avut bani de cumpărături, s-au aşezat lângă tomberoanele marilor magazine pentru a sistematiza gunoiul fiscal, imitând, din foame şi neştiinţă, imensele stoluri de păsări-sanitar care ciugulesc resturi pe marginea bugetului de stat şi dintre solzii de pe spinarea demnitarilor, primind ca răsplată pentru asta, din când în când, lozul cel mare al unui tronson de autostradă, dar şi multe alte premii mai mici.

În cazul loteriei pentru săraci, pe măsură ce numărul câştigătorilor a crescut, valoarea lozului s-a micşorat până la limita de jos a coşului zilnic. Vedetă este un arădean care are peste douăzeci de bonuri câştigătoare. Pentru asta a adunat din gunoaie, printre ironiile bodyguarzilor şi ale clienţilor mai simandicoşi, câteva mii de bonuri pe care le-a sortat pe sume şi zile, ajutat de ai lui, că are familie numeroasă şi renumeraţie mică. Dacă va avea răbdare să completeze pentru fiecare bon câte o cerere, s-o expedieze pe adresa ANAF şi să aştepte două luni (poate şi mai mult), valoarea bonurilor va ajunge pe cardul lui. Pentru asta va trebui să-şi facă un card căci omul stă undeva în afara geografiei şi lucrează doar două luni pe ani, face sobe de teracotă şi e obişnuit să fie plătit din buzunar. Dar succesul său a fost umbrit de mulţimea norocoşilor. Iniţial, se aşteptase la un câştig de câteva zeci de mii de euro. A aflat acum că va primi puţin mai mult de o mie. Bun şi-aşa. Cu o mie mai mult decât avea. Măcar ştie cui să-i fie recunoscător. Are numai vorbe bune pentru cei care l-au ajutat să recicleze gunoiul din supermarket.

Socialismul-caviar al lui Victor Ponta nu se încurcă în legi electorale  şi în discuţii la Cotroceni decât pentru publicitate gratuită. Nu face artă politică, ci industrie electorală. Decât un singur lucru bine făcut, mai bine milioane de caricaturi. N-are vreme de mofturi, de nuanţe, de reglaje fine. A  început deja să-şi reformeze electoratul.

Ad

Exit mobile version