Contractul cu Bechtel nu e de găsit nici cu poliția. A căzut în groapa fără fund a contractelor care au adus primul milion în conturile partidelor. Sau primul miliard. E drept că procurorii și poliția îl caută de zor, dar câinii polițiști ai democrației, care știu ei ce știu, scurmă prin molozul economiei într-o doară, cât să nu deranjeze straturile de slănină politică sub care a fost dosit documentul. Oricum, comisioanele pentru cele peste două miliarde de euro s-au cheltuit demult pe silicoanele și liftingurile faciale ale partidelor și clienților acestora, se spune într-un comentariu al postului de radio Europa Liberă despre afacerea Bechtel.
FRAGMENT DIN COMENTARIUL EUROPEI LIBERE:
Contractul prevedea construcția unei autostrăzi care să lege Brașovul de Vama Borș. A fost semnat în 2003 și a fost aplicat sau întrerupt sporadic, negociat și apoi renegociat, în funcție de poftele părților, până la rezilierea finală, în 2013 când, deși guvernul plătise mai mult de jumătate din bani, se construise a zecea parte, cea mai ușoară, din cei peste patru sute de kilometri negociați. Deși a pus o pâine albă în coșul zilnic al multor guvernări, contractul semnat pe masă nu are pare-se nicio legătură cu cel semnat pe sub masă. Dar nici n-ar folosi prea mult dacă l-ar găsi. Parcă simbolic, unul dintre avocații care l-au negociat a făcut parte din ambele echipe, arbitrând, centrând și dând cu capul multe goluri în buget. După cum s-a constatat după renegocierea contractului, traducerea inițială era într-o română aproximativă, care tăia colțurile obligațiilor și zerourile contractului. Ca să nu vorbim despre câștigurile colaterale ale celor care au avut inspirația să cumpere terenuri pe traseul pe care l-ar fi urmat această autostradă! Direcția Anticorupție ar putea să-și facă de lucru pe următorul cincinal numai din studierea modului în care s-a strâmbat linia autostrăzii pentru a ciupi din cât mai multe parcele de pământ. Din aceste imprecizii semantice, geografice și aritmetice au avut de câștigat toți cei care au semnat contractul, mai puțin plătitorii de impozite care s-au pomenit că le-a crescut subit pensia alimentară de întreținere a statului.
Desigur, nu miră și nu contrariază pe nimeni faptul că documentele pe baza cărora statul român și-a făcut seppuku bugetar nu se mai găsesc. E ca păcatul originar care, deși demult dispărut, a lăsat urme peste tot. S-a întâmplat și cu alte contracte cu care ne-au potcovit incompetența lingvistică și etică a autorităților. Cineva făcea o socoteală a tuturor tunurilor date de oficiali, iar efectul este mai ceva ca al unui război nuclear. În mare măsură este vorba despre contracte cu clauze speciale, atribuite direct, fără licitație, dezavantajând statul, adică bugetul. Aici sunt banii dumneavoastră. Și viitorul. Căci falimentul România nu mai e al vostru, ci al copiilor voștri și al copiilor copiilor voștri. Așa se face că fiecare român a ajuns să se pomenească cu viitorul poprit pentru că are de plată câteva mii de euro.
Nu e nimeni vinovat, se spune, de restituirile făcute anapoda, uneori pe baza unor acte de proprietate inventate sau evident măsluite. Așa-zisa retrocedare a proprietății a îmbogățit oierii care-și pășteau turmele pe terenurile confiscate de comuniști. Acum transhumanța se face cu limuzina. Legea junglei a domnit și peste privatizările a căror urmă s-a pierdut pe potecile care se bifurcă prin grădina paradiselor fiscale. Procurorii nu găsesc decât firimiturile pe care nu au apucat încă să le înghită păsările-sanitar cățărate pe spinarea dinozaurilor politici.
Direcția Anticorupție, care ar trebui să fie cel mai important contribuabil la bugetul de stat, cel puțin până se mai îndesesc hoții prin sistemul penitenciar, nu a reușit să recupereze decât a zecea parte din prejudiciile descoperite care, oricum, nu reprezintă decât a zecea parte din totalul infracțiunilor economice și fiscale. Un an de zile ar putea trăi România bine mersi, fără să cheltuiască un sfanț, dacă ar avea banii furați până acum. Cei care ar trebui să colecteze aceste sume s-au pierdut în hârțogăraie sau așteaptă disciplinați să facă aport, că tocmai ce s-a declanșat sezonul la vânătoare de oameni. Oricum, nu reușesc decât să facă rost de un mărunțiș pentru care nici nu merită să iasă din birouri. Poate și pentru că în loc să-l caute pe Adrian Năstase la termopane, ar fi trebuit să-i percheziționeze colecția de hărți și documente, poate o fi strecurat acolo clauzele secrete ale marilor tunuri financiare din perioada lui de guvernare.
