COMENTARIU RADIO EUROPA LIBERĂ:
În România posturile de ambasadori se (re)distribuie în general după instalarea noului președinte. Astfel că, de multe ori ele sunt blocate până la alegeri, chiar dacă acest lucru crează dificultăți în relațiile bilaterale cu diverse state.
Din 2004 încoace, fiindcă doar pentru o scurtă perioadă președintele și premierul au fost din aceeași grupare politică, numirile ambasadorilor au fost mai dificile.
Chiar și atunci când este vorba despre diplomați de carieră, cele două palate negociază.
De fapt pe lista noilor numiri o singură persoană vine din afara sistemului, este vorba despre jurnalistul Emil Hurezeanu, care a lucrat din anii ’80 pentru Radio Europa Liberă, iar în anii ’90 a condus secția română de la Deutsche Welle. Hurezeanu a fost nominalizat pentru Ambasada României de la Berlin și este probabil alegerea președintelui Klaus Iohannis. Locul de ambasador în Germania a rămas vacant după ce președintele l-a adus la Cotroceni pe Lazăr Comănescu în funcția de consilier de politică externă.
Fostul șef al Serviciului Român de Informații, George Maior a fost susținut probabil de Victor Ponta pentru Ambasada de la Washington. Fost senator PSD, Maior a ocupat mai bine de șapte ani sub Traian Băsescu, funcția de șef al celei mai mari agenții secrete din România.
Deși inițial promisese să-l păstreze în acest post, Iohannis i-a cerut demisia, după un interviu în care George Maior a criticat Curtea Constituțională pentru că a respsins legile Big Brother.
Pe de altă parte relațiile dintre serviciile de informații americane și cele românești s-au dezvoltat mult în ultimii 10 ani, așa încât probabil că fostul șef al SRI, care s-a format ca diplomat la începutul anilor ’90, are toate premizele să fie un ambasador cu rezultate.
Maior, Hurezeanu și eventual fostul ministru de Externe, Adrian Cioroianu, nominalizat pentru UNESCO, sunt singurele nume cunoscute publicului din lista dată publicității după consultarea dintre președinte și premier, dacă nu ținem cont de ambasadorii care au fost complici la blocarea votului în diaspora la alegerile prezidențiale din luna noiembrie.
Este cazul lui Bogdan Mazuru, rechemat de la Ambasada României de la Paris și trimis cu aceeași funcție la Viena.
Sau a Silviei Davidoiu, rechemată și ea din Austria, fără să primească niciun alt post, în timp ce soțul ei a fost nominalizat pe noua listă ca ambasador în Norvegia.
În diplomația românească nimic nu se pierde, totul se transformă: rechemările ambasadorilor, promise de Klaus Iohannis în cazul ambasadelor unde românii care au vrut să voteze au fost umiliți în noiembrie, au loc de fapt în paralel cu recompensarea lor cu alte posturi. Astfel, și Ion Jinga, rechemat din fotoliul de ambasador de la Londra este trimis acum la ONU.
Nimeni nu face însă o analiză despre performanțele ambasadorilor români în mandatele pe care le epuizează, nu există grile de competență, ci mai degrabă negocieri politice, relații de familie și interese de grup.
Sunt de notorietate rețelele familiale create de-a lungul timpului în ministerul de Externe. Poate și acesta este un motiv de blocaj al diplomației autohtone, care nu monitorizează mandatele ambasadorilor, nu le reînoiește la timp sau lasă unele capitale descoperite pentru multă vreme.
E necesară o dezbatere despre eficiența ambasadorilor români care cad mereu în picioare, despre ceea ce a făcut un diplomat într-o capitală mare.
Sau, și mai important. despre ceea ce nu a făcut.