Însă într-o ţară cu mii de dosare mistificate şi nenumărate cazuri de erori judiciare, cu ani de puşcărie făcuţi sau nefăcuţi pe nedrept, într-o ţară în care stafiile Revoluţiei şi ale mineriadelor încă ne mai guvernează, demonizarea aleşilor şi invalidarea votului popular sunt dubioase, chiar dacă au devenit practici curente. Şi, în vreme ce cresc presiunile de a adopta proceduri tot mai simplificate pentru a-i aresta pe colegii lor bănuiţi de malversaţiuni, parlamentarii din comisia juridică a Senatului, cameră decizională, au hotărât protejarea magistraţilor care trimit în puşcărie oameni nevinovaţi, se spune intr-un comentariu al postului de radio Europa Libera.
Tonul comentariului postului de radio finantat de Congresul Statelor Unite este dur:
Pentru cei 70% dintre românii care au ajuns, spun sondajele, să deteste Parlamentul, este un motiv de bucurie. Procurorii sunt fraţii mai mari care te apără de derbedei şi mulţi oameni obişnuiţi închid ochii să nu vadă posibilele abuzuri. Un parlamentar bun este un parlamentar cu cătuşe, spun ei. Cu cât mai puţini ei, cu atât mai democraţi noi, sunt de părere alţii. Să li se anuleze cu totul imunitatea, spun cei mai mulţi care cred, aşadar, că avocatul statului, adică procurorul, trebuie să poată corecta după cum vrea sau i se dictează, structura parlamentară. Eventual pentru a obţine o altă majoritate. O logică susţinută cumva de primul ales al ţării, de preşedinte, care ar vrea ca procedura de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul delictelor penale să fie rapidă şi nediscriminatorie.