Home Analize Radio Europa Liberă: Cîțu negociază un guvern minoritar susținut de PSD

Radio Europa Liberă: Cîțu negociază un guvern minoritar susținut de PSD

0

Guvernul Cîțu își va pierde mâine susținerea în Parlament după votul asupra moțiunii de cenzură, susțin chiar liberalii din jurul premierului. Florin Cîțu le-a transmis că, din acest moment, se poate negocia cu oricine, inclusiv cu PSD pentru învestirea unui nou guvern, transmite Radio Europa Liberă.

Florin Cîțu a declarat că „toate scenariile” sunt pe masă după votul asupra moțiunii de cenzură, mai puțin cel al unei guvernări cu USR.

Planul pe care mizează premierul este colaborarea PNL cu PSD. „Dacă USR a putut negocia cu PSD, noi de ce nu putem negocia cu PSD”, a fost mesajul transmis de premier, potrivit unor surse din partid.

Neoficial, discuțiile cu cei din PSD au început de mai mult timp, dar, oficial, ele ar putea să fie recunoscute doar după votul asupra moțiunii de cenzură.

Florin Cîțu încearcă să impună în spațiul public teoria că o coaliție monstruoasă formată din PSD, AUR și USR provoacă instabilitate, în timp ce PNL este un partid responsabil, preocupat de guvernare.

„Premierul va veni în fața Parlamentul cu un nou plan de reforme, de măsuri concrete în plan economic. Ele se pot negocia punctual, iar PSD să fie atras în acest joc”, au subliniat surse din conducerea PNL pentru Europa Liberă.

Liberalii grupați în jurul premierului spun că următoarele luni sunt critice și că ar putea exista o perioadă în care să nu existe un premier învestit, iar problema să ajungă și la Curtea Constituțională.

„Pe mine mă interesează doar electoratul PNL, eu pentru el dau mesajele”, le-a comunicat Florin Cîțu celor apropiați, semn că nu este interesat cum este perceput din zona USR sau de oamenii care ies în stradă să protesteze.

Chiar dacă premierul pozează că este sigur pe poziția sa, mai mulți președinți de organizații încep să aibă dubii.

„Mă uit ca la niște oameni care abia au început să facă politică”, a afirmat un lider de organizație pentru Europa Liberă. Șefii de organizații, dar și primarii așteaptă ca promisiunile de la Congres să devină realitate, iar PNL să nu piardă guvernarea.

Premierul Cîțu urmează să aprobe banii pentru primari din fondul de rezervă al Guvernului. Și aici sunt probleme, deoarece suma promisă inițial s-a diminuat.

Ad

Exit mobile version