În România competența se capătă viral, prin promovarea politică: poți fi sculer matrițer, dar să devii competent prin diverși contacți asimptomatici de la partid pentru postul de secretar de stat la tineret, poți fi casier într-o fabrică de confecții, dar să ai în raniță bastonul de ministru al Educației (exemplele nu au legătură neapărat cu realitatea, dar descriu exact mecanismul de selecție). În general, există o perioadă de grație pe care trebuie s-o acordăm administrațiilor urcate în șaua decizională: deși și-au dorit cu multe gesturi și zgomot să conducă, odată ajunși la volan intră în catalepsie chiar dacă mașina se îndreaptă către zidul catastrofei umanitare sau financiare. Este motivul pentru care ministrul Finanțelor nu se simte de fel vinovat pentru deficitul de aproape 10% anunțat pentru acest an. Desigur, de vină a fost anteriorul guvern. Ca și pentru gradul mare de îndatorare. Când nu e vinovat PSD, e vinovat COVID-19. Niciodată noi, mereu ei, fie că vorbim de „ciuma roșie”, fie de zilioanele de virusuri care închid orașele unul după altul ca luminițele unui Crăciun care nu va mai avea loc, se spune într-un comentariu Radio Europa Liberă.
FRAGMENT DIN COMENTARIUL RADIO EUROPA LIBERĂ:
Marile orașe sunt asediate. În vreme ce flagelanții sunt lăsați să se biciuiască pentru culpe colective că așa a fost mereu pe vremuri pestilențiale, se scot din buzunare cheile orașelor pentru a le zăvorî porțile. Inițial, ar fi trebuit să intre în carantină localitățile care depășeau rata de infectare de 3 la mia de locuitori. Cum s-a dovedit că e în pericol să intre în carantină toată țara, pragul inferior al ratei a fost ridicat la 6 la mie, iar acum este subiectul licitațiilor și târgurilor făcute de politicienii care simt că li se aproprie alegerile de gât și că s-ar putea să nu mai iasă din urna de vot. Campionul acestor derogări a fost Sibiul. Oraș prezidențial a cărui închidere a fost mult întârziată din pricina unei dileme shakespereane: dacă era în carantină, președintele nu-și mai vedea consoarta și imobilele, dacă era oraș deschis, Sibiul devenea cel mai inflamat focar de COVID din țară și o importantă resursă de boală și moarte la nivel național. Coriolanus, nu alta! Nu știm cât a contat președintele în calculele Comisiei pentru situații excepționale dar alte orașe au intrat după gratii și pentru culpe mai mici. Bucureștiul pare și el pe muchie de cuțit și a ajuns să-și exporte către secțiile de terapie intensivă din Bacău și Iași bolnavii, pentru că în capitală nu mai sunt locuri.
De decenii se fac și se desfac la nivelul administrației locale tot soiul de scenarii de urgență, impotetice planuri de luptă împotriva catastrofelor: dacă se rupe barajul lacului Ciurel? Dacă e un incendiu într-o zonă populată? Dacă vine cutremurul cel mare? Dacă se repetă catastrofa de la Colectiv? Se fac bani buni din proiecțiile catastrofelor, cam ca din blockbusterele de la Hollywood. Finanțatori sunt cei care plătesc taxe și impozite. Cu ce am rămas? Cu găurile uriașe făcute de toate aceste think-tankuri oficiale care au zămislit un șoarece. Nimeni nu învață nimic. Tragediile se petrec aproape de la sine, conform unei agende cumva previzibile lăsând în urmă numai pete umane.
Fiecare dramă înghițită de labirintul birocrației și incompetenței e la fel de izolată și însingurată ca acel copac care cade în pădure fără a-l auzi nimeni țipând.
