Rabinul din Porto, arestat în cazul Roman Abramovici 

Poliţia judiciară portugheză l-a arestat pe rabinul comunităţii israeliene din Porto, Daniel Litvak, entitate care a certificat descendenţa sefardă a oligarhului rus Roman Abramovici pentru ca acesta să obţină naţionalitatea portugheză, potrivit informaţiilor apărute vineri în presa locală şi citate de agenţia EFE conform Agerpres.

Litvak a fost arestat joi, iar arestarea sa poate avea legătură cu o anchetă privind presupuse nereguli în acordarea de certificate evreilor sefarzi.

Printre cei care au obţinut unul din aceste certificate şi, ulterior, paşaportul portughez se numără şi Roman Abramovici, al cărui proces de obţinere a naţionalităţii a stârnit critici şi suspiciuni în Portugalia.

În ianuarie, parchetul portughez a informat despre deschiderea unei anchete privind acordarea cetăţeniei milionarului rus.

Abramovici a reuşit să obţină cetăţenia portugheză în aprilie anul trecut graţie legii naţionalităţii portugheze care îi recunoaşte pe descendenţii evreilor sefarzi care au trăit în peninsula iberică până la expulzarea lor, la sfârşitul secolului al XV-lea.

La aflarea acestei ştiri, activiştii şi comentatorii au criticat acordarea cetăţeniei portugheze oligarhului rus, iar oponentul Aleksei Navalnîi a acuzat chiar Portugalia că a primit mită pentru a-l naturaliza pe Abramovici.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump dă lovitura NATO și Ucrainei

    Administrația Trump efectuează o revizuire cuprinzătoare a abordării sale...

    Bayer: Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru medicamente

    Țările europene vor trebui să plătească mai mult pentru...

    Ryanair anunță că ar putea anula curse la vară din cauza crizei kerosenului

    Aprovizionarea Europei cu kerosen ar putea fi perturbată din...

    Belgia luptă cu Armata pentru combaterea drogurilor

    Belgia va desfășura circa 50 de soldați în stațiile...

    UE ar putea renunța la regula deficitului bugetar

    Autoritățile UE ar putea îngheța reglementările care forțează statele...

    Iranul a avariat o instalație cloud a Amazon din Bahrain

    O instalație aparținând diviziei de cloud a companiei americane...

    Mehedințiul are Organizație de Management al Destinației

    Organizația de Management al Destinației (OMD) „𝐌𝐞𝐡𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐮𝐥 𝐓𝐮𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢𝐜” a...

    Articole relationate

    Categorii populare