spot_img
sâmbătă, 21 februarie, 2026
-1.8 C
București

Qatarul cumpără bunăvoința UK

Qatarul va plăti opt miliarde de dolari (6,8 miliarde de euro) pentru achiziționarea a 24 de avioane de vânătoare Typhoon din Marea Britanie, au făcut cunoscut autoritățile de la Doha după semnarea definitivă a acestui contract, duminică, de către miniștrii apărării din cele două țări, transmite AFP.

Qatarul, izolat de Arabia Saudită și aliații acesteia, anunțase în septembrie un acord cu Marea Britanie pentru cumpărarea a 24 de avioane de vânătoare, unul din cele mai mari contracte de apărare semnate de emirat de la începutul crizei din Golf, la 5 iunie. Până în prezent însă nu precizase valoarea exactă a tranzacției.

Potrivit ministrului britanic al apărării, Gavin Williamson, este cea mai importantă comandă de avioane de vânătoare Typhoon din ultimul deceniu.

„Aceste avioane formidabile vor întări mijloacele militare ale Qatarului pentru a face față provocărilor pe care le împărtășim în Orientul Mijlociu”, a declarat cu prilejul semnării acordului omologul său qatariot, Khalid bin Mohammad Al Attiyah.

Cei doi miniștri au semnat, de asemenea, un acord privind înființarea unui escadron aerian comun pentru a garanta securitatea în cursul Campionatului Mondial de fotbal din 2022, organizat de emirat, se arată într-un comunicat al armatei Qatarului.

Pe de altă parte, emiratul și-a exprimat intenția de a cumpăra și alte echipamente militare din Marea Britanie, contracte binevenite pentru această țară care negociază în prezent ieșirea din Uniunea Europeană cu o factură estimată la zeci de miliarde de euro.

La 7 decembrie, în cursul vizitei președintelui Emmanuel Macron, Doha a semnat un contract pentru cumpărarea a 12 avioane de vânătoare Rafale din Franța.

La 5 iunie, Arabia Saudită, Bahrainul, Emiratele Arabe Unite și Egiptul au rupt relațiile diplomatice cu Qatar, pe care îl acuză că susține grupări islamiste extremiste și se apropie de Iran. Micul emirat respinge acuzațiile, denunțând o tentativă de „punere sub tutelă” de către „cvartetul” arab.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Diversiunea lui Miruță in Gorj

    Demagogia nu ține loc de soluții pentru Gorj! Administrația...

    Riscurile pentru America și lume a unui atac împotriva Iranului

    Un posibil atac american asupra Iranului ar reprezenta un...

    Consilierul lui Nicușor despre vizita in SUA: Am fost mai puţin izolaţi decât se spune

    Consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Marius Lazurca, a declarat...

    Semne că urmează un atac in Iran

    Statele Unite au început să evacueze trupele staționate în...

    Trupele de elită cubaneze obligate să plece din Venezuela

    Consilierii militari și trupele de elită cubaneze părăsesc Venezuela,...

    Slovacia îi dă ultimatum lui Zelenski: Dacă nu, luni vă tăiem curentul

    Dacă președintele ucrainean Volodimir Zelenski nu reușește să reia...

    India vrea să scape cu Brazilia de metalele rare din China

    Premierul indian Narendra Modi a anunțat sâmbătă semnarea unui...

    Articole relationate

    Categorii populare