#Brexit: „Fără acord înseamnă că nu vom plăti”

Marea Britanie nu va plăti Uniunii Europene factura sa de divorț estimată la 40-45 miliarde de euro dacă nu va reuși să încheie un acord comercial cu Bruxellesul, a afirmat duminică ministrul pentru Brexit, David Davis, relatează AFP.

Cele două părți au ajuns vineri la un compromis asupra principiilor reglementării financiare a Brexitului în cadrul unui acord privind modalitățile de ieșire a Marii Britani din UE cu începere de la sfârșitul lui martie 2019, deschizând calea discuțiilor legate de viitoarea lor relație comercială.

Întrebat dacă Londra își va achita factura în absența unui acord comercial, David Davis a răspuns la BBC că aceasta va fi „condiționată de obținerea unei perioade de tranziție” și „condiționată de un acord comercial”.

„Fără acord înseamnă că nu vom plăti”, a insistat el, apreciind, totuși, că posibilitatea ca Londra să părăsească UE fără vreun acord comercial s-a „diminuat radical”.

El s-a arătat favorabil unui acord de liber-schimb asemănător celui încheiat între UE și Canada, CETA, incluzând domenii suplimentare cum ar fi serviciile financiare. În absența unui acord comercial, Marea Britanie s-ar confrunta cu regulile Organizației Mondiale a Comerțului (PMC), sinonime cu bariere vamale și tarifare.

David Davis a subliniat că afirmațiile sale sunt pe aceeași lungime cu poziția premierul britanic, Theresa May, al cărei purtător de cuvânt afirmase miercuri că plata facturii depinde de „stabilirea unei relații profunde și speciale cu UE”.

Acestea contrazic însă declarațiile ministrului britanic al finanțelor, Philip Hammond, care a dat asigurări că Londra își va onora angajamentele financiare față de UE chiar și în absența unui acord comercial.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare