Putin: Se pregătesc noi provocări cu arme chimice în Siria

Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat marți că Rusia dispune de informații conform cărora în Siria se pun la cale noi ‘provocări’ cu arme chimice care să fie puse pe seama președintelui Bashar al-Assad, relatează agențiile AFP și Reuters.

‘Avem informații din mai multe surse care indică pregătirea unor astfel de provocări — nu le pot califica altfel — de asemenea în alte regiuni ale Siriei, inclusiv în suburbiile de la sud de Damasc’, a declarat Putin după ce a fost întrebat de un ziarist dacă se așteaptă la noi lovituri aeriene americane în Siria, cum a fost atacul cu rachete asupra bazei aeriene siriene de la Shayrat ca represalii ale SUA după atacul cu arme chimice din provincia Idlib.

‘Se intenționează plasarea unor anumite substanțe și utilizarea lor să fie pusă pe seama autorităților siriene’ a completat liderul de la Kremlin în declarațiile acordate presei în timpul vizitei pe care o efectuează la Moscova președintele Italiei, Sergio Mattarella.

Și Statul Major al armatei ruse a susținut că rebelii sirieni transportă substanțe toxice la vest de Alep și de Khan Shaykhun, acesta din urmă fiind orașul unde a fost consemnat atacul cu arme chimice din 4 aprilie, soldat cu aproape o sută de morți.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare