Home Uncategorized Putin oprește focul de Crăciunul de rit vechi, Ucraina nu e de...

Putin oprește focul de Crăciunul de rit vechi, Ucraina nu e de acord

0
FILE PHOTO: Russian President Vladimir Putin attends a ceremony to present the Russian Hero of Labour gold medals and national awards at the Kremlin in Moscow, Russia. Sputnik/Mikhail Klimentyev/Kremlin via REUTERS

Președintele rus Vladimir Putin i-a cerut ministrului Apărării Serghei Șoigu să introducă o încetare a focului în Ucraina de la 6 ianuarie la ora 12:00 la 7 ianuarie, la ora 24:00, a informat serviciul de presă de la Kremlin .„Având în vedere apelul Sanctității Sale Patriarhul Kirill, îi dau instrucțiuni ministrului apărării al Federației Ruse să introducă un regim de încetare a focului pe toată linia de contact dintre părțile din Ucraina, de la 6 ianuarie la ora 12:00 la 7 ianuarie, la ora 24:00. ”, se spune în comunicat.

Ucraina a respins apelul patriarhului Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill, la o încetare a focului între ruşi şi ucraineni cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi, care se sărbătoreşte la 7 ianuarie, relatează DPA şi Ukrinform.

„Este o capcană cinică şi un element de propagandă”, a reacţionat pe Twitter consilierul şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene Mihailo Podoliak.

„Biserica Ortodoxă Rusă nu este o autoritate pentru ortodoxia globală şi acţionează doar ca ‘propagandist de război’. Biserica Ortodoxă Rusă a îndemnat la un genocid împotriva ucrainenilor şi a încurajat uciderile în masă, insistând asupra unei militarizări şi mai mari a Rusiei. De aceea, apelul Bisericii Ortodoxe Ruse la un ‘armistiţiu de Crăciun’ este o capcană cinică şi un element de propagandă”, afirmă consilierul preşedinţiei de la Kiev în mesajul său.

Ad

Exit mobile version