PUTIN MUTĂ ÎN AMERICA LATINĂ: Rusia și Argentina anunță un parteneriat strategic universal

Președinta Argentinei, Cristina Kirchner, și omologul ei rus Vladimir Putin au anunțat joi la Moscova inițierea unui ‘parteneriat strategic universal’ între țările lor, componenta principală fiind cooperarea în sectorul energetic, relatează agențiile Reuters, DPA și EFE, transmite Agerpres.

‘Țările noastre au relații îndelungate de prietenie și cooperare reciproc avantajoasă, ce au ajuns la nivelul unui parteneriat strategic cuprinzător’, a declarat Vladimir Putin după întrevederea cu Cristina Kirchner.

În urma discuțiilor desfășurate la Kremlin, ei au semnat o declarație comună și au participat la semnarea unui memorandum ce va fi baza unui acord prin care societatea rusă Rosatom va construi o nouă unitate la centrala atomoelectrică argentiniană Atucha. Conform unor relatări anterioare din presa rusă, valoarea estimată a acestui contract este de 2,2 miliarde de dolari. De asemenea, președinta Cristina Kirchner a anunțat că Argentina va importa din Rusia uraniu care va fi folosit drept combustibil nuclear în centralele atomoelectrice

Printre documentele importante semnate în cursul vizitei președintei Argentinei în Rusia se mai numără un acord de cooperare energetică între concernul Gazprom și compania argentiniană YPF, precum și un acord pentru construcția unei hidrocentrale de 700 de megavați în provincia argentiniană Neuquen, proiect estimat la 2 miliarde de dolari.

În ceea ce privește cooperarea politică și militară, șefii diplomațiilor din cele două țări, Serghei Lavrov și Hector Timerman, au semnat un ‘plan de acțiune pentru o cooperare strategică integrală’, în timp ce responsabilii din domeniul apărării au semnat o convenție de cooperare militară, iar în final cei doi șefi de stat au semnat o declarație comună pentru crearea unei asociații strategice integrale între cele două țări.

Rusia încearcă să se apropie de țările Americii Latine și să-și crească influența în acest spațiu important pentru Statele Unite. După instituirea embargoului asupra produselor agroalimentare occidentale, interesul Moscovei față de aceste țări a crescut și mai mult, întrucât ele produc o gamă largă de produse agroalimentare ce pot substitui importurile Rusiei din Europa și SUA, mai ales produsele lactate și cele din carne.

Cât despre președinta Cristina Kirchner, ea pare a fi unul dintre liderii apropiați Rusiei, țară pe care a vizitat-o de mai multe ori, ultima dată în septembrie 2013, când a participat la summitul G20, la Sankt Petersburg. În luna octombrie, a participat la o video-conferință cu Putin pentru a saluta începerea difuzării în Argentina a postului pro-Kremlin Russia Today. Atunci, președintele Putin a subliniat că ‘nu doar cei 130 de ani de relații diplomatice ne unesc, ci și concordanța multor interese’.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare