Home Analize Putin mută cu noul ambasador în DC, americanii dau replică cu vizele

Putin mută cu noul ambasador în DC, americanii dau replică cu vizele

0

„Ambasada SUA din Moscova a anunţat luni că va înceta temporar să emită vize din altă categorie decât cea pentru imigrare, în Rusia, şi apoi îşi va reduce drastic activitatea, pe fondul ajustării personalului său, pentru a se conforma ultimei salve din înfruntarea diplomatică dintre Washington şi Moscova”, relatează Washington Post.

„Oficial, solicitarea Moscovei ca Misiunea SUA în Rusia să-şi reducă personalul, de la aproximativ 1.200 la 455 de oameni, a fost o reacţie de retorsiune la decizia Administraţiei Obama de a expulza zeci de diplomaţi ruşi, în decembrie anul trecut”, explică ziarul din capitala americană. Dar, adaugă acelaşi cotidian din Washington, „decizia a survenit totodată la scurt timp după ce Camera Reprezentaţilor şi Senatul american au aprobat ultima rundă de sancţiuni ample la adresa Rusiei, care au făcut loc unor relaţii şi mai reci, în pofida aparentei afecţiuni dintre preşedintele Trump şi preşedintele rus Vladimir Putin”.

Iar de data aceasta, demersul îi va „constrânge efectiv pe ruşii din cele 11 zone cu fus orar diferit” din cea mai întinsă ţară a lumii, „să se deplaseze la Moscova pentru a obţine o viză pentru SUA”, notează tot Washington Post. Citat de agenţia de presă moscovită Ria Novosti, ministrul rus de externe apreciază că hotărârea autorităţilor americane „urmăreşte să stârnească nemulţumirea cetăţenilor Rusiei faţă de acţiunile” Kremlinului, dar promite că în reacţia lor autorităţile ruse „nu îşi vor vărsa mânia pe cetăţenii americani”. Şi în acelaşi timp, Moscova trimite la Washington un nou ambasador „combatant”, după cum îl descrie Le Monde. Căci Antoni Antonov, ales de Vladimir Putin pentru a conduce reprezentanţa rusă la Washington, este „un diplomat înscris pe listele sancţiunilor europene şi canadiene”, relevă cotidianul parizian.

Ad

Exit mobile version