Kelemen Hunor vrea anticipate

Vicepremierul Kelemen Hunor, lider al UDMR, a afirmat, marţi, că, dacă ar decide singur, ar opta pentru alegeri anticipate, pentru că 2024 este un an de „stagnare” şi este necesară o majoritate stabilă la guvernare.

„Dacă eu aş fi cel care decide singur, eu aş face anticipate în acest an. Trebuie să fim de acord cu toţii, cei care formăm o majoritate, apoi trebuie să fie de acord şi preşedintele ţării, fiindcă fără el nu poţi să faci anticipate. Şi trebuie să explici în primul rând cetăţenilor. De ce aş face eu anticipate, dacă ar fi după mine? Anul 2024 este un an electoral. Se întâmplă foarte rar ca să avem toate alegerile într-un singur an – din mai, până în noiembrie. Asta înseamnă, cunoscând cât de cât ce înseamnă un an electoral, că administraţia centrală în primul rând se va aşeza, va aştepta să vedem ce se întâmplă”, a declarat Kelemen Hunor la TVR Info.

Potrivit acestuia, „nu va fi o instabilitate, ci pur şi simplu va fi o stagnare”.

„Trebuie să ai într-un astfel de an ceva foarte solid şi foarte bine stabilit – Guvernul şi Parlamentul. Poţi să faci anticipate cu această idee – 2024 să fie Guvern stabil, Parlament şi majoritate votată, legitimă, şi nu te mai uiţi, şi administraţia funcţionează. Trebuie să ai trei – patru proiecte, avem, pentru care nu trebuie să ne oprim un an de zile, inclusiv PNRR-ul, inclusiv alte lucruri importante, fondurile structurale, Schengen şi aşa mai departe. Nu poţi să pierzi un an. Celelalte alegeri n-ai cum să mişti, europarlamentare sunt în mai, în toată Europa, în săptămâna stabilită de Comisie şi de Parlament, apoi localele nu pot fi aduse mai aproape, nici nu pot fi împinse doar în anumite situaţii şi prezidenţialele nu se pune problema. Parlamentarele da. Anticipatele parlamentare nu au fost făcute în 33 de ani, dar într-o astfel de situaţie trebuie să ai viziune, trebuie să ai flexibilitate, trebuie să fii inventiv şi curajos. Deci eu aş face, dar nu depinde de mine”, a arătat liderul UDMR.

Întrebat dacă a discutat acest aspect în coaliţia de guvernare, Kelemen Hunor a spus: „În şedinţele de coaliţie în format mai mare vorbim mai multe subiecte, în formate restrânse, cum suntem în trei, discutăm şi lucruri care rămân între noi, până când nu considerăm că trebuie să ieşim în public”.

„Să nu speculăm. Dacă noi vom ajunge la această concluzie, şi va fi o discuţie aplicată, fiindcă aici trebuie să vezi exact toţi paşii, trebuie să facem asumat, şi nu pe un scandal inventat. N-aş fi de acord să mergem pe un scandal inventat, dar asumat da, fiindcă nu e nimic rău. Mandatul este de patru ani, dar, dacă o majoritate consideră că putem să facem alegerile mai repede, anticipate putem să facem, nu-i nicio problemă şi, dacă-l avem şi pe preşedinte pe partea noastră, atunci putem să trecem la o astfel de procedură constituţională, o instituţie constituţională şi un instrument absolut democratic. Că n-am făcut în 33 de ani sau 32 de ani, asta e viaţa, nu înseamnă că nu trebuie să faci. Şi ăsta este argumentul meu cel mai important – că anul 2024 este un an mort – stagnare. Trebuie să ai ceva stabil, trebuie să ai Guvern, Parlament, o coaliţie, o majoritate stabilă”, a transmis vicepremierul. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    După ce a dat 90 miliarde de euro Ucrainei, Leyen spune că mai trebuie dați 70

    Împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei...

    Trump își dă afară purtătoarea de cuvânt după câteva zile

    Președintele american Donald Trump a declarat vineri că noua...

    Șeful CJ Mureș anunță o nouă creșă la Miercurea Nirajului

    Am inaugurat o nouă creșă cu 40 de locuri...

    Mehedinți vrea să profite la maximum de viitorul Program Interreg IPA România–Serbia pentru 2028–2034

    La Palatul Culturii „Teodor Costescu” din Drobeta-Turnu Severin, a...

    Merz: Susțin atacurile ucrainene asupra instalațiilor energetice rusești

    Cancelarul german Friedrich Merz a susținut astăzi Ucraina în...

    Vučić: Croația se amestecă brutal în alegerile din Serbia

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat în...

    Articole relationate

    Categorii populare