Home Analize Putin călare înconjurat de polițiste

Putin călare înconjurat de polițiste

0

Vladimir Putin a apărut joi călare, înconjurat de poliţiste, în ajunul Zilei internaţionale a femeii, potrivit imaginilor difuzate de media de stat, relatează AFP și Agerpres.

Îmbrăcat în blugi şi o vestă cu guler de blană, Vladimir Putin călărea un cal brun, fiind înconjurat de poliţiste pe cai albi, într-un centru de instrucţie din Moscova.

Preşedintele rus le-a oferit apoi poliţistelor un cal numit „Rază aurie”, potrivit agenţiilor ruse de ştiri.

Vladimir Putin cultivă o imagine de lider dinamic şi şeful de stat a fost deja fotografiat în ţinută de judoka, sportul său favorit, călărind dezbrăcat până la brâu în Siberia sau înotând pe sub apă.

Ziua femeii este o sărbătoare importantă în Rusia, care se traduce în principal prin oferirea de flori sau de cadouri femeilor, într-o măsură mult mai mare decât prin promovarea egalităţii de drepturi cu bărbaţii, comentează AFP.

Ad

Exit mobile version