Puiu Popoviciu i-a dat în judecată la Washington pe președintele României, premierul, ministrul Justiției și cel al Finanțelor

Două firme înregistrate în Cipru și care dețin participații la mai multe companii prin care omul de afaceri Puiu Popoviciu derulează proiecte imobiliare au înregistrat o plângere la adresa statului român la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor privind Investițiile de pe lângă Banca Mondială (ICSID) de la Washington, acuzând România de încălcarea tratatului bilateral de protejare reciprocă a investițiilor semnat cu Republica Cipru în 1991, transmite profit.ro.

Drept pârâți în plângerea depusă de cele două offshore-uri cipriote, Bladon Enterprises Ltd. și Germen Properties Ltd., figurează președintele României, premierul, ministrul Justiției și cel al Finanțelor. Reclamantele sunt reprezentate de doi avocați britanici, precum și de biroul din Londra al casei americane de avocatură Shearman & Sterling, una dintre cele mai mari din lume.

Obiectul plângerii împotriva României depuse la ICSID de cele două firme înregistrate în Cipru l-ar constitui sechestrele instituite de procurorii români pe mai multe active imobiliare ale unor companii controlate de Bladon Enterprises Ltd. și Germen Properties Ltd. Puiu Popoviciu a fost condamnat definitiv anul trecut la 7 ani de închisoare în dosarul Ferma Băneasa și se află în prezent la Londra.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare