Puiu Haşotti: PNL va propune sistemul de vot german

PNL va propune „cu insistenţă” să se treacă la un sistem de vot german, adică jumătate dintre parlamentari să fie aleşi în colegii şi jumătate să fie aleşi pe o listă naţională de compensare. Declaraţiile au fost făcute la RFI de senatorul PNL, Puiu Haşotti, membru în comisia de Cod Electoral. El precizează că „se poate lua în discuţie chiar şi sistemul olandez sau din Israel, care înseamnă listă naţională”.
În opinia lui Puiu Haşotti, „actuala lege electorală este cea mai proastă care se poate imagina. Ţin să amintesc faptul că această lege cu aşa-zisul vot uninominal a fost făcută la propunerea domnului Traian Băsescu, la presiunea domniei sale, la presiunea unei părţi din presă, din societatea civilă. Cu siguranţă se va trece la un vot proporţional”.

Senatorul PNL anunţă că „reprezentanţii Partidului Naţional Liberal vor propune, asta nu înseamnă că nu va fi loc de negociere, dar vor propune cu insistenţă să se treacă la un sistem de vot german, adică jumătate dintre parlamentari să fie aleşi în colegii, colegii cel puţin duble faţă de cele actuale, prin urmare putem vorbi de ceva uninominal şi jumătate să fie aleşi pe o listă naţională de compensare (…). Se poate lua în discuţie chiar şi sistemul olandez sau din Israel, care înseamnă listă naţională, dar vom vedea”.

Întrebat dacă alegătorii vor înţelege noul tip de vot propus de PNL, Puiu Haşotti a răspuns că votul pe sistem german „este un vot cât se poate de simplu, este chiar mai simplu decât a fost. Cetăţeanul se va duce şi va avea un singur vot pentru Camera Deputaţilor şi un singur vot pentru Senat, va vota candidatul pe care-l doreşte. În fiecare judeţ va ieşi câte un candidat sau vor fi poate doi candidaţi de judeţ, judeţ cu două colegii. Restul voturilor se va aduna într-un coş naţional şi vor fi repartizate mandatele 50% din această listă naţională de compensare. Deci votul va fi unul singur, cât se poate de simplu şi de eficient”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Rusia mută in Madagascar pe unde trece o treime din petrolul brut mondial

    Rusia stabilește legături mai strânse cu noile autorități din...

    Putin către Armenia: Intrarea in UE vă va costa 14% din PIB doar din prețurile la energie

    Președintele rus Vladimir Putin i-a spus astăzi premierului armean...

    Wall Street nu crede in inteligența artificială

    Investitorii profesioniști de pe Wall Street au preluat un...

    Scandal intre americani și francezi in Consiliul de Securitate al ONU

    SUA au părăsit luni o reuniune a Consiliului de...

    S-a oprit un reactor al centralei de la Cernavodă din cauza lipsei de apă. Posibil să fie oprit și al doilea

    Compania de stat Nuclearelectrica (SNN), operatorul centralei nucleare Cernavodă,...

    Banca Central Europeană: China a limitat creșterea prețurilor globale la energie

    Rezervele mari de țiței ale Chinei, electrificarea accelerată a...

    Trump vrea 6G pentru a limita influența Chinei

    Administrația președintelui Statelor Unite, Donald Trump, va lansa astăzi...

    Ambasadorul rus după convocarea la MAE: Un truc de propagandă

    Ambasadorul rus la București, Vladimir Lipaev, a declarat astăzi...

    Articole relationate

    Categorii populare