PSD vrea Războiul Stelelor

Astăzi, 25 mai 2022, se împlinesc 45 de ani de la lansarea celui mai cunoscut film science-fiction din istorie, „Star Wars” – „Războiul Stelelor”. Această producţie a devenit un izvor de trăiri, emoţii, speranţe şi visuri. Întotdeauna binele a învins răul, iar personajele Luke Skywalker şi Darth Vader sunt emblematice pentru întruchiparea binelui şi a răului” arată deputatul PSD Daniel Florea, într-o declarație în parlament conform Inpolitics.

” În ultima vreme însă, copiii din toată lumea, inclusiv ai noştri, sunt supuşi unui şuvoi de jocuri video de înaltă rezoluţie, cu personaje şocant de violente şi de pline de sentimente negative, care pun în pericol nu numai sănătatea emoţională a tinerilor, ci, de cele mai multe ori, chiar şi viaţa lor(…)
Este de datoria noastră, ca părinţi, să le trasăm cadrul juridic şi educaţional necesar pentru ca ei să poată creşte cu exemple pozitive şi urmărind partea bună a Forţei, şi nu gândindu-se cum pot ucide mai uşor un adversar într-o lume dominată de ură.
În loc să îi lăsăm singuri în cameră, jucându-se pe calculator tot felul de jocuri pe care nu le controlăm, mai bine să îi luăm lângă noi, în braţe, pe canapeaua din sufragerie, şi să urmărim împreună seria „Star Wars”, sau să mergem la un meci de fotbal în spatele blocului sau la un loc de joacă în parcul din apropiere.
Copiii noştri merită tot ce este mai bun! „May the Force be with you!” conchide deputatul.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Băsescu cere raționalizarea carburanților: Un plin pe lună

    Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, despre criza...

    Războiul din Iran scumpește croazierele

    Din cauza războiului cu Iranul și a creșterii prețurilor...

    Scandalul ouălor cu picioare ale lui Fritz

    Instalațiile decorative amplasate în Piața Unirii au generat un conflict artistic,...

    Fost analist CIA: Războiul din Iran va crea o criză economică fără precedent

    Consecințele economice ale atacului lansat de Statele Unite și...

    Tatăl lui Elon Musk vrea să conducă o colonie de sud-africani în Rusia

    Tatăl lui Elon Musk, Errol, intenționează să organizeze și...

    Inteligența artificială nu a ajutat America in Iran

    Speranțele SUA pentru un război „fără contact” cu Iranul,...

    Articole relationate

    Categorii populare